Ce este de facut pana vine trezirea?

Daca ar fi sa dam crezare  unuia din cantecele care se promoveaza astazi in mediul evanghelic romanesc  si este intitulat”Traim vremi de har ca Ilie” , am putea crede ca Romania este in prim planul unei treziri spirituale de anvergura, una din ultimele revarsari de har inainatea revenirii Domnului nostru. Realitatea din pacate, in cea mai mare parte a ei, pare sa indice altceva.

 Cu exceptiile de rigoare, si care mai degraba intaresc regula  decat o infirma- acele oaze de viata duhovniceasca  unde Cuvantul inca isi face lucrarea cu putere transformandu-i deopotriva pe pocaiti si pe cei dinafara, se pare ca  Biserica lui Cristos “doarme in lumina, in timp ce lumea doarme in intuneric”. Faptul ca biserica lui Cristos din Romania in cea mai mare parte are nevoie de trezire spirituala este o realitate resimtita si de la amvon si din banca.

Unii crestini au devenit atat de multumiti cu crestinismul sub-normal care se vede- simte mai peste tot, incat au incetat sa mai creada intr-o trezire spirituala, concretizata in convertiri autentice si imputernicirea Trupului lui Cristos pentru marturie, incat au mai incetat sa astepte sau sa creada ca un asemenea fenomen ar putea fi posibil in generatia noastra. In  consecinta, ei se multumesc cu zona de confort spiritual in care se afla, crezand ca simpla participare la serviciile bisericii din postura de spectator sau consumator religios este suficienta. Pe de alta parte, sunt acele suflete nobile care tanjesc si spera dupa inviorare in vietile lor si in jurul lor.

Pe fondul acestor cautari, exista pericolul amagirii. Istoria bisericii, de demult si cea mai recenta este plina cu invataminte in acest sens: tot felul de “miscari” spirituale care au facut parada in numele trezirilor spirituale dar au lasat in urma inselaciune si dezastru spiritual. Sa nu uitam ca Diavolul este mare specialist in arta contrafacerilor spirituale si el va expolata la maximum sinceritatea lipsita de discernamant al acelora care doresc sa vada trezirea si sunt dispusi sa se agate de orice semnalmente, fara sa se intrebe daca acea miscare este biblica, daca invatatura este corecta, daca roadele sunt, intr-adevar, de la Dumnezeu. Este oare de mirare faptul ca intre semnele premergatoare venirii Sale amintite de Mantuitorul in discursul sau escatologic de pe Muntele Maslinilor (Mat.24-25), amagirea spiritual ocupa capul listei? (vezi Mat.24:4). “Bagati de seama sa nu va insele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: Ëu sunt Cristostul! Si vor insela pe multi.”

 Astazi, asistam la o explozie de “üngere”si “ünsi” care pretind ca vorbesc in Numele lui Cristos, apeleaza si la semne si minuni pentru a-si valida pretentiile, dar roadele lor indica cu totul altceva. Este oare de mirare ca suflete sincere dar amagite ii urmeaza? Un cunoscut lider crestin african- Conrad Mwbebe avertiza in legatura cu explozia unor forme extreme de carismatism african, spunand ca ce se intampla acolo nu este decat un fals sincretism poleit cu terminologie crestina. (Cei care sunt fascinati de trezirile din Africa ar fi bine sa ia aminte…)

Ce este totusi de facut pana vine trezirea, daca Domnul vrea sa o trimita in mod suveran? In 1 Samuel exista o relatare interesanta despre o trezire care a survenit dupa aproximativ douazeci de ani ( 1Sam.7:2). In toata acea perioada, Israel se afla sub apasarea Filistenilor, cu moralul la pamant, iar relatia cu Dumnezeul parintilor lor a fost ignorata. Apoi, dupa douazeci de ani, s-a intamplat minunea: “toata casa lui Israel a plans dupa Domnul”’(7:2b). Urmeaza, asa cum stim pocainta nationala de la Mitpa urmata de o mare izbavire care a fost apoi marcata prin piatra de aducere aminte dintre Mitpa si Sen- Eben Ezer (v.12).

Cum s-a produs minunea? Cum a fost posibil ca, dintr-o data, poporului sa i se faca dor de Dumnezeul lor? Nu gasim nici o explicatie decat actiunea suverana si induratoare a lui Dumnezeu care si-a adus aminte de suferintele poporului Sau.

Si totusi…ramane ceva de lamurit: ce au facut cei neprihaniti in aceasta perioada? Samuel? Dar Eleazar, fiul lui Abinadab, chemat sa pazeasca chivotul Domnului? (7:1). Un singur lucru: au fost credinciosi in lucrul care li s-a incredintat.

Pentru Eleazar- sa pazeasca chivotul; sa il stearga de praf, sa stea zi si noapte de garda in fata unei cutii de lemn, in timp ce tovarasii lui de joaca erau afara si isi petreceau vremea in  cu totul alt mod. Pentru Samuel- credinciosie in slujba de judecator; in mijlocirea in rugaciune pentru popor. Cert este faptul ca atunci cand a venit trezirea Samuel era pregatit -stia ce sa faca.

Nu cumva, principiul ramane valabil si pentru noi? Pana cand Domnul, in mod suveran, alege sa trimita trezirea, suntem noi credinciosi in lucrul incredintat? Poate lucrul acela pare extrem de nesemnificativ (“sa stergi praful de pe chivot”), dar in economia divina este important.

La vremea Lui si in modul in care Ii va face placere, Dumnezeu Isi va glorifica Numele si va inalta gloria Persoanei si lucrarii Fiului Sau, prin puterea Duhului Sfant. Vei fi gata si vei stii ce sa faci atunci, pentru ca acum, departe de privirile lumii dar in prim planul atentiei Tatalui care vede in ascuns, iti implinesti cu credinciosie chemarea la care te-a chemat?

Marius Birgean