Ce este mai scump decât două trenuri de aur şi 17 trenuri de argint?

La Templul construit de Solomon, în Ierusalim, s-au folosit resurse colosale. Atât financiare cât şi umane. Voi aminti doar câteva pentru a înţelege eforturile făcute pentru ridicarea acestui edificiu.

Două trenuri marfare a câte 45 vagoane de câte 40 de tone, pline cu aur şi peste 17 trenuri a câte 50 vagoane de câte 40 tone de argint au fost folosite pentru achiziţionarea materialelor necesare şi plata lucrărilor (tezaurul Romaniei 2,3 vag.).

Doar la căptuşirea Sfintei Sfintelor s-au folosit peste 21 tone de aur la o încăpere cubică cu latura de cca. 12 metri. 29kg/mp. Tablă de 1,6-2 mm grosime!

Arama folosită nu s-a mai putut inventaria. Doar pentru unul dintre cei doi stâlpi s-au folosit cca. 55 tone. Ce tehnologie s-a folosit pentru turnarea lui dintr-o bucată (“conductă” de 10,8 m lungime, 2.3 m diametru şi grosime de 8 cm)? Dar pt. ridicarea lui la verticală?! Astăzi ar fi fost necesară o macara de minim 60 tone!

În rugăciunea de sfinţire a Templului, Solomon pomeneşte şase situaţii în care cere ca Dumnezeu să asculte rugăciunile. Toate aceste situaţii sunt condiţionate clar, în mod repetat. Dacă, dacă, dacă…Rugăciunea înţeleptului Solomon se întinde pe 29 versete în 2 Cronici 6:14-42. La cererile lui Solomon Dumnezeu răspunde cu patru versete concentrând dumnezeieşte într-unul singur “vorbăria” lui Solomon. “Ascult…dacă poporul…se va smeri, se va ruga, va căuta Faţa Mea şi se va întoarce de la căile lui rele” 2 Cron 7.14. Nici un cuvânt despre costurile Templului! Pe Dumnezeu nu-L interesează (întâi) sacrificiile noastre materiale!!! Munţii de aur, de argint şi de arama Dumnezeu îi contrabalanseaza cu patru lucruri: smerenie, rugăciune, cunoaşterea Feţei, şi pocăinţă. Istoria a demonstrat că nu L- au interesat costurile! Patru sute de ani mai târziu, totul a fost măturat fără milă de babilonieni pentru că au încălcat condiţiile lui Dumnezeu. Evreii, ca şi noi astăzi, au rămas impresionaţi de costuri, eforturi şi realizări. În schimb, Dumnezeu cere caracter!

Pentru Dumnezeu, sunt total neimportante eforturile financiare goale! De aceea, trebuie luate în serios condiţiile lui Dumnezeu. Acestea nu sunt legate de construcţie! Constructia de ele! Noi ne-am marcat istoria cu realizările noastre. Şi am crezut că ajunge. Dumnezeu răspunde invariabil însă: “ascult… dacă poporul se va smeri, se va ruga, va căuta Faţa Mea şi se va întoarce”. Nu locul contează, cât modul! În duh şi adevăr!

Parafrazând, putem spune: “daţi constructorului ce este al constructorului, (ţărânei ce este al ţărânei) şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

Smerenia, rugăciunea, cunoaşterea lui Dumnezeu şi întoarcerea de la căile rele nu pot fi înlocuite cu toţi munţii de aur, de argint şi de aramă investiţi!

Tibi Ciortuz