Cel mai mare REGRET ca pastor

Inima unui om este incercata si încărcată de multe regrete de-a lungul unei vieti, insa unele regrete sunt mai profunde si mai accentuate decat altele.
Membrii unei biserici se întreabă care or fi regretele conducatorului lor spiritual. Oare este legitim sa aiba si pastorul regrete?
Paleta regretelor este vasta si acopera o arie bogata a trairii, de la aspectele triviale la cele profund serioase si critice ale vietii.

Poti regreta ca n-ai fost invitat la o intalnire anume la care sperai sa participi. Poti regreta ca n-ai citit o carte buna mai devreme sa beneficiezi de principiile ei. Poti regreta ca ai avut o schita de predica ce a omis un punct important. Poti regreta ca n-ai avut mentorii ideali care sa te ajute sa razbati mai optimist si sigur prin lumea gafelor tineretii…si lista poate continua la nesfarsit.

Regretul suprem ce-mi încearcă inima in aceste momente este acela ca M-AM RUGAT PREA PUTIN.
Rugaciunea insuficienta, limitată si inghesuita intr-un program matinal rutinat agitat sau nocturn apatic si anost este aspectul ce nu are concurent al regretelor personale.
Nu regret ca nu am citit mai mult, ca nu am studiat mai mult sau nu am avut întâlniri importante mai multe. Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu Dumnezeu.
Daca ar fi sa reiau relativ scurta viata pastorala ce a acumulat mai bine de opt ani, m-as dedica RUGACIUNII.

O viata lipsită de rugaciune va avea tot timpul senzatia de fals, orice ar încerca omul sa substitue rugaciunii.

A te ruga este mai important decat a poseda cunoștințe bogate, pentru ca in duhul rugaciunii vei trai mai eficient chiar in plan practic cu cat ai, decat colectionarul de doctorate strain de curtile cerului.

Căutarea prezentei lui Dumnezeu  ca manifestare, va reglementa lucrurile in viata ta pe toate planurile atât sub aspect spiritual cat si social, organizational, emotional, relational.

Pana si bisericile luate de valul spiritului pragmatic, mai specific veacului ca oricând, s-au aruncat in bratele metodologiilor si strategiilor umaniste, abandonand rugaciunea, in speranța unei vieti duhovnicesti mai sănătoase si mai abundente, insa efectul a fost exact pe dos asteptarilor.
Divorturi mai rasunatoate, avorturi mai numeroase, adultere mai șocante, infidelitati, flirturi, adictii, placeri pacatoase mai dezlantuite.

Multi din membrii unei biserici de azi se pot regasi cu tristete pe lista de mai sus, daca ar fi si pastorul intre ei nu ar mai fi pastor.

Insa o viata straina odaitei de rugaciune, deși nu il va descalifica pe pastor intr-un mod radical si definitiv, il va face sa devină o victima sigura a intelectualismului neechilibrat spiritual, a unui activism furibund lipsit de rezultate, a unui program cu prioritati inversate, a unor planuri cu false asteptari, a unei influente de scurta durata, a unei spiritualitati din care lipseste esentiala prezenta glorioasa a lui Dumnezeu ce nu poate fi cunoscuta si experimetata decat intr-o viata profunda, asidua si agonizanta de rugaciune.

Cand cineva ia in serios aceasta preocupare (care apropo, e o porunca divina) inevitabil regreta amânarea ei.

de Ovidiu Petric