dove-image

CINCIZECIMEA: SĂRBĂTOAREA PUTERII

Biserica de azi resimte în multe privințe o lipsă a puterii spirituale pentru a face față provocărilor  unice ale generației noastre. Unii încearcă să compenseze această putere, recurgând la tot felul de inginerii spirituale, dar care nu dau rezultat; însă o întoarcere onestă la izvoare, la viața și lucrarea bisericii creștine din prima zi a existenței ei- ne va fi de mare folos. Astăzi, când reflectăm asupra sărbătorii trimiterii Duhului Sfânt, este încurajator să privim la această sărbătoare ca la una  a manifestării unei puteri unice, speciale. Relatarea lui Luca cu privire la evenimentele de la Rusalii (Fp.2) din Ierusalim, acum 2000 de ani scot în evidență câteva dimensiuni ale acestei puteri care în multe privințe – este actuală, valabilă și pentru generația de azi. (Există, desigur aspecte unice ale manifestării acestei puteri, pentru că Cincizecimea a fost un eveniment unic, nerepetabil, dar alte aspecte rămân valabile).

Puterea Duhului. “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere…” îi scria Pavel ucenicului său Timotei altădată. Deși Duhul Sfânt este asociat cu imaginea unui porumbel sfios, el este o persoană divină care posedă putere absolută (atotputernic). Lucrarea sa in creație, in împuternicirile specifice din Vechiul testament sau din viața lui Cristos sunt o dovadă în acest sens. La Cincizecime, El vine in putere. Cele două imagini- vânt puternic si limbi de foc, vorbesc despre puterea Duhului- suveranitatea Duhului de a Se mișca cum Îi place Lui și puterea lui de purificare, dar și de judecată. Este adevărat că există oameni pentru care consideră puterea Duhului ceva ce poate fi manipulat în scop propriu (ex. Simon Magul), dar cei care înțeleg corect puterea Duhului, se vor pune ei înșiși la dispoziția Lui, fiind umpluți de putere pentru viață și slujire. Plinătatea Lui înseamnă controlul Său deplin în noi.

Puterea Fiului. Cincizecimea a revelat puterea Fiului într-un mod unic și surprinzător pentru mulțimea adunată la sărbătoare. Mesajul lui Petru (Fp.2:14-36) a fost un mesaj în întregime cristocentric, în care Petru a oferit o explicație extrem de plauzibilă a celor întâmplate acolo. Întreaga manifestare a Duhului nu este altceva decât împlinirea scripturilor profetice care vorbesc despre o nouă eră a mântuirii prin credința in Mesia cel crucificat. A fost un șoc și lovitură incredibilă pentru conștiința celor prezenți să afle ca acel Isus din Nazaret pe care ei l-au crucificat cu complicitatea romanilor, Dumnezeu L-a înviat din morți și L-a făcut Domn și Cristos (v.36)! Trimiterea Duhului este însăși dovada puterii absolute pe care Fiul o are la dreapta Tatălui Său (v.33). Cei prezenți au înțeles clar că nu au cum să se pună cu puterea Fiului și mulți au trecut de partea Lui prin credință, pocăință și botezul în Numele Lui (v.41).

Puterea Tatălui a fost și ea evidențiată din plin la Cincizecime. Manifestările unice, supranaturale ale Duhului sunt dovada acestei puteri, dar și a generozității cu care Tatăl împarte Duhul Său. Acest Dumnezeu Tatăl L-a înviat pe Mesia, L-a înălțat la dreapta Sa și l-a făcut singurul obiect al credinței mântuitoare (v.33-36). Doar prin credința în El există posibilitatea iertării păcatelor și primirii Sfântului Duh. Această promisiune este valabilă pentru toți cei chemați prin puterea lui Dumnezeu în toate veacurile, în oricât de mare număr îi va chema Domnul (v.39). Ce manifestare extraordinară de putere divină din partea Tatălui!

Puterea Evangheliei (Cuvântului proclamat). Această putere s-a văzut din plin la Rusalii: în urma predicii lui Petru, oamenii au fost străpunși la inimă, cercetați și convinși de păcatul lor încât singura întrebare pe care au putut să o pună a fost: Ce să facem? Iar atunci când au primit răspunsul, au fost gata de accepte pretențiile Evangheliei și să se identifice cu Cristos și poporul Său. Nu a exista nici o urmă de artificiu uman, de manipulare emoțională, doar Evanghelia clară, proclamată in puterea Duhului. Câtă nevoie avem noi cei de astăzi, tentați uneori fie să diluam Cuvântul (de teama de a ofensa anumite sensibilități), fie să recurgem la anumite stratageme pentru „a ajuta” Cuvântul să fie mai eficient- să ni se amintească că Evanghelia lui Cristos (încă!) mai are putere în salvarea sufletelor oamenilor (Rom.1:16) 

Puterea Bisericii lui Cristos. Și acest aspect s-a văzut din plin la Cincizecime! S-a văzut în unitatea în rugăciune cu care primii creștini au rămas in așteptarea primirii Duhului, s-a văzut în curajul cu care Petru a clarificat confuzia din mințile multora legat de cele întâmplate, dar mai apoi, s-a văzut in modul in care au asimilat intre ei pe noi convertiți și in cultura noii bisericii care s-a creat- o „cultură” a învățăturii apostolilor, koinoniei, frângerii pâinii și a rugăciunii (v.42). s-a văzut apoi în comuniunea de resurse -un experiment unic, voluntar, mânat in întregime de dragostea inspirată de Duhul sfânt (v.44-45) și in modul de viață simplu, plin de bucurie și extrem de contagios pentru ceilalți (v.46-47). Atunci, Biserica a fost un glas convingător, cu un răspuns convingător la nevoile societății. Ce ar trebui să facă biserica de azi pentru a trăi în dimensiunea acestei puteri pe care biserica apostolică a avut-o? Iată o temă demnă de reflecție pentru noi cei de astăzi. Cincizecimea sunt un eveniment unic și nerepetabil, dar puterea manifestată atunci prin Cuvânt și prin biserică au rămas valabile. Fie ca această sărbătoare să nu fie doar celebrarea unui eveniment de referință, ci și ocazia în care noi, creștinii din generația terminală să ne dorim a trăi din plin realitatea acestei puteri!

Marius Birgean