CINE ESTE UN PĂRINTE BUN?

IMG_3713Deseori întâlnesc părinți care își pun întrebarea: „Am fost un părinte bun?” Orice părinte dorește binele copilului său. Fiecare, potrivit cu maturitatea și înțelegerea Scripturii, planifică gândindu-se la viitorul copiilor lui. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu doresc ca și copiii lor să Îl iubească și de aceea creează în familie o atmosferă prin care dragostea să fie înțeleasă și experimentată din pruncie și, la vremea potrivită, să înțeleagă dragostea Tatălui ceresc.

Desigur, de-a lungul vieţii, întrebarea va reveni în mintea părinților: „Sunt eu un tată bun?”, „Sunt eu o mamă bună? M-am jertfit până copilul a plecat la școală sau la universitate”. Stând de vorbă cu o mamă, ne-a mărturisit: „Am patru copii și mereu mă întreb dacă am fost o mamă bună. Uneori mă cuprinde un sentiment de vinovăție pentru că fiecare dintre copiii mei a avut nevoi diferite și de multe ori nu știam cum să îmi împart timpul: să pun la culcare pe cei mici sau să fac lecțiile cu şcolarii…. Mă tot întreb: oare ce înseamnă să fiu un bun părinte? Care sunt standardele unui bun părinte? Când mă compar cu o prietenă de-a mea îmi dau seama că eu am fost o mamă mai bună, dar când îmi amintesc de copiii ei care vorbesc trei limbi, chiar nu mai știu cine a fost mai bună mamă”.

Întrebarea: „Sunt eu un părinte bun?” este foarte importantă. Dacă am întreba pe toți prietenii noștri care sunt caracteristicile unui bun părinte și de ce cred că sunt acestea, multora poate nu le-ar plăcea o astfel de întrebare, mai ales când îşi privesc rezultatele implicării în copiii lor. De obicei, tații sunt aceia care simt că au avut succes în viaţă ca părinte, deoarece ei consideră că disciplina și implicarea lor în viața copiilor, a fost partea importantă care a dus la realizarea în viață a copiilor.

Desigur, de-a lungul vieţii, întrebarea va reveni în mintea părinților: „Sunt eu un tată bun?”, „Sunt eu o mamă bună? M-am jertfit până copilul a plecat la școală sau la universitate”. Stând de vorbă cu o mamă, ne-a mărturisit: „Am patru copii și mereu mă întreb dacă am fost o mamă bună. Uneori mă cuprinde un sentiment de vinovăție pentru că fiecare dintre copiii mei a avut nevoi diferite și de multe ori nu știam cum să îmi împart timpul: să pun la culcare pe cei mici sau să fac lecțiile cu şcolarii…. Mă tot întreb: oare ce înseamnă să fiu un bun părinte? Care sunt standardele unui bun părinte? Când mă compar cu o prietenă de-a mea îmi dau seama că eu am fost o mamă mai bună, dar când îmi amintesc de copiii ei care vorbesc trei limbi, chiar nu mai știu cine a fost mai bună mamă”.

Întrebarea: „Sunt eu un părinte bun?” este foarte importantă. Dacă am întreba pe toți prietenii noștri care sunt caracteristicile unui bun părinte și de ce cred că sunt acestea, multora poate nu le-ar plăcea o astfel de întrebare, mai ales când îşi privesc rezultatele implicării în copiii lor. De obicei, tații sunt aceia care simt că au avut succes în viaţă ca părinte, deoarece ei consideră că disciplina și implicarea lor în viața copiilor, a fost partea importantă care a dus la realizarea în viață a copiilor.

Cineva ne-a spus: „Nu pot să mă uit la copilul meu ca la un produs! Desigur, fiecare din noi vrem ca ai noștri copii să devină copiii lui Dumnezeu, având succes la școală, un viitor în profesia aleasă și, în general, să facă alegeri bune în viață.” Cunosc părinți foarte buni, care au investit multă dragoste în copiii lor și, totuşi, aceștia nu Îl urmează pe Hristos și nu şi-au însuşit principiile bune din casa părinţilor lor.

Când copiii cresc mari, când ajung maturi şi devin ei înşişi părinți, este un lucru extraordinar să mulțumească părinților pentru educația pe care le-au dat-o, pentru investiţiile făcute în viața lor dându-le o direcție sănătoasă, învățându-i Scriptura, adevăratele valori în viaţă și cum să-şi stabilească priorităţile. Cât de bine mă simt eu când copiii mei îmi spun: „Ai fost un tată minunat! Voi ați fost cei mai buni părinți!” Amintirile și timpul petrecut împreună, cu dragoste și armonie, ne încurajează să credem că am făcut ceea ce a depins de noi pentru binele copiii noştri. De fapt, a fi părinte este o „lucrare a dragostei” și atunci când într-adevăr este aşa, ea nu te poate califica decât ca un bun părinte.

Dumnezeu ne-a dat copiii şi noi îi încredințăm în mâna Lui! Facem ce depinde de noi, dar știm că El este Acela care poate să aducă rod în viața lor prin învățătura pe care le-o dăm, prin mărturia dragostei în fapte și trăire, pentru că am înțeles că trebuie să îi creștem în „mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Efes să trăiască în dragoste, după exemplul lui Hristos: „Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi” (Efeseni 5:1‑2a). Exemplul nostru de trăire în dragoste este Domnul Isus Hristos!

Răspunsul la întrebarea: „Sunt un bun părinte?” îl putem afla cercetându-ne viaţa ca să vedem dacă regăsim „lucrarea dragostei” în creşterea copiilor noştri. Atitudinea noastră determină atitudinea lor. Răspunsul nostru la faptele lor îi va ajuta să înțeleagă dacă au făcut alegeri bune sau rele. Ştim cum S-a purtat Domnul Isus cu copiii: i-a iubit, i-a primit cu bucurie, i-a protejat, i-a luat în brațe şi i-a binecuvântat. Noi, ca părinți, suntem chemaţi să iubim; dragostea noastră față de Isus și unul pentru altul în familie va da viață cuvintelor Evangheliei în copiii noștri.

Cuvintele pe care le aud copiii noștri le modelează gândirea și exprimarea lor în relații. Faptul că îi lauzi când strâng jucăriile sau când își fac lecțiile, faptul că îi ajuți, îi corectezi să își pună pantoful în piciorul drept și nu cel stâng, toate expresiile de dragoste și de slujire în vorbe și fapte, vor hrăni sufletul lor. Îmbrățișările și sărutările din familie niciodată nu sunt prea multe; cu cât copiii primesc mai multă dragoste și afecțiune de la mama și tata, cu atât mai puțin vor căuta dragoste în altă parte. Părinții au înțeles valoarea dragostei Domnului Isus pentru copiii lor atunci când i-au adus la El ca să Își pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Și noi vrem să facem același lucru: să ne rugăm pentru ei şi să-i încredinţăm zilnic pe copiii noștri în mâinile Domnului. Dragostea noastră exprimată în cuvinte, în slujire, face ca Evanghelia – puterea lui Dumnezeu pentru mântuire – să fie o realitate care să le schimbe viața.

Să ne rugăm în continuare ca Domnul să lucreze în viața copiilor noştri; să ne folosească pe noi, ca părinți, pentru modelarea şi pregătirea lor pentru viaţa acesta şi mai mult, pentru viaţa veşnică, și El să ne spună dacă suntem o mamă bună și un tată bun. Ascultarea noastră de Dumnezeu și împlinirea poruncilor Lui privitoare la creşterea copiilor ne pot ajuta să ne evaluăm ce fel de părinți suntem.
Costel Oglice