CINE VA SALVA LUMEA ÎN CARE TRĂIM?

Se apropie din nou un ciclu electoral pentru țara noastră, de data aceasta alegeri parlamentare. Unele tari (Statele Unite ale Americii sau Moldova) tocmai au trecut prin o rundă de alegeri prezidențiale. Este un fapt cunoscut că fiecare rundă de alegeri sau campania electorală care o precedă – suscită multe opinii, multe dezbateri așa cum este și normal în orice democrație. Uneori, nivelul dezbaterii se face cu multă patimă, se renunță la dezbaterea de idei și platforme sau programe și ajunge la demonizarea adversarilor politici, totul de un radicalism ieșit din comun care conduce la polarizarea unei întregi societăți, cum s-a întâmplat în SUA. Aceste poziționări înverșunate la care asistăm pe rețelele de socializare din zilele noastre, poate sunt acceptabile pentru cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu, dar pentru credincioși, ele sunt inacceptabile. Scriptura ne îndeamnă in contextul unei conduite înțelepte in spațiul public: Vorbirea voastră sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare ca să știți cum să răspundeți fiecăruia( Col.4:6). Aceasta înseamnă că fiecare creștin trebuie sa fie mai atent la cuvintele folosite și la în spațiul public din cauza unei păstrării unei mărturii credibile pentru Cristos, indiferent cât de justă pare să fie cauza pentru care pledează sau partidul pentru care votează.

Am stat însă să mă întreb care sunt cauzele pentru care creștinii împrumută în mod inacceptabil și nejustificat limbajul și atitudinea pătimașă de înfierare a opozanților politici și ideologici că și cum salvarea României sau a lumii in ansamblul ei depinde de câștigul celor ai noștri, iar dacă pierd ai noștri, atunci țara și lumea se va cufunda în abis și pierzare.

Nu am identificat toate cauzele (probabil că sunt multe!), dar stau și mă întreb dacă nu una din ele ar fi o așteptare nejustificat de mare de la factorul politic, concomitent cu o uitare a chemării noastre fundamentale ca și biserică a lui Cristos în lume? Aș vrea să explic puțin. 

La începutul bisericii, creștinii se considerau străini și calatori pe acest pământ (1 Pet.2:11), iar speranțele lor erau legate de cer și Împărăția viitoare care va veni si va corecta toate relele din era prezentă. Mai târziu, lucrurile s-au complicat odată cu noile raporturi dintre Imperiu și biserică, iar biserica a intrat într-un mariaj care ia adus avantaje materiale, dar a slăbit-o spiritual. Reformatorii, în ciuda meritelor lor incontestabile în ce privește recuperarea Evangheliei harului au continuat să perpetueze această moștenire nocivă. (Nu este cazul de a emite judecăți, ci doar a constata realitatea). Au venit anabaptiștii cu insistența lor asupra unei noi definiții a bisericii ca și comunitate vizibilă a celor mântuiți, care a schimbat fundamental relația dintre biserică și stat. Chiar dacă poate nu suntem de acord întru totul cu perspectiva lor separatistă sau cu definirea conceptului de separare intre biserică și stat (ce înseamnă azi și  cât de consecvenți putem fi acestui principiu baptist istoric?)-  această paradigmă are încă meritele ei incontestabile și a păzit grupurile care au adoptat-o de două mari greșeli: 1) o încredere nejustificată în capacitățile statului și 2) o deviere de la mesajul și menirea bisericii.

Un lucru pe care ar trebui să îl învățăm este faptul că guvernarea umană nu este Dumnezeu. Nu ar trebui să investim cu așteptări mesianice candidații noștri preferați sau să credem că odată ajunși “la butoane” ei vor salva țara sau lumea. Este clar faptul că alegerile au consecințe, că există diferențe între conducători, că unii pot fi o binecuvântarea iar alții un blestem, dar mântuirea nu este nici de la răsărit, nici de la apus, ci numai de la Domnul. Chiar conducători buni pot face greșeli fundamentale. Chiar cei care încep bine, pot sfârși prost, șamd. Niște așteptări mai realiste, ne vor conduce la atitudini mai calme și rezervate. Da, voi merge la vot, îmi voi exprima opțiunea civică, dar o voi face întotdeauna cu încrederea că salvarea societății va veni numai când va veni Domnul. Acei pe care îi investesc prin votul meu pot face un bine limitat, însă doar atât. De aceea, nu voi lăsa ca opțiunile politice diferite să mă separe de frații mei pentru care a murit Cristos și care au o altă opțiune decât mine.

Dar cel mai important lucru pentru noi este să nu ne lăsăm purtați de val și să uităm mesajul și menirea noastră ca biserică. Mesajul rămâne mereu același: Evanghelia mântuitoare a lui Dumnezeu care este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede (Rom.1:16). Salvarea individuală precedă salvarea socială și este o condiție a acesteia. În lumea nouă a lui Dumnezeu vor intra doar cei răscumpărați. Acum, nici o legislație (chiar „creștină”) nu poate schimba inima omului. Doar puterea Evangheliei o face, iar misiunea noastră este și rămâne aceeași: să îi chemăm pe oameni să guste din bogățiile harului divin. Menirea bisericii este să fie sarea pământului și lumina lumii. Cel mai mare serviciu pe care ea îl poate aduce unei societăți este să rămână acea comunitate de oameni schimbați care să reflecte Împărăția care va veni. Cu riscul de a folosi un clișeu, biserica poate face doar “politica lui Dumnezeu” iar aceasta nu înseamnă, în opinia mea transformarea lumii prin implicarea politică a bisericii. Biserica nu trebuie înregimentată nici unui partid politic sau unei ideologii trecătoare. Când acela care este astăzi Capul Bisericii Se va arăta a doua oara în gloria Împărăției sale, El (și numai El), prin puterea  de a-și supune toate lucrurile, va îndrepta tot ce a fost strâmb in lumea asta. Când veți merge la vot pe 6 Decembrie nu uitați cine este adevăratul Salvator!

Până atunci, să veghem să nu ne pierdem nici mesajul, nici menirea, nici direcția așteptărilor.

Marius Birgean