Conferința Națională Ghedeon, Șelimbăr

selimbarPrin harul lui Dumnezeu în perioada 31.05-02.06.2013  la Șelimbăr, județul Sibiu a avut loc Conferința Națională Ghedeon din Romania la care au participat peste o sută de frați și surori implicați în lucrarea Ghedeon, organizație ce se ocupă cu distribuirea Cuvântului lui Dumnezeu în școli, universități, hoteluri, spitale, unități militare etc.

Tema CNG din România a fost ”Fiți împlinitori ai Cuvântului”, Iacov 1:22.  Împreună cu noi am avut și doi invitați speciali, fratele RALPH DAVIS – vicepreședinte al bordului de conducere care coordonează misiunea Ghedeon International în 4 Regiuni din 178 tări precum și pe fratele MALEK DALIBOR – directorul misiunii Ghedeon din Europa Centrală care are în componență 21 de țări printre care și țara noastră.

Alături de frații din România și de oaspeții noștri am petrecut  clipe de har în care am avut părtășie din Cuvântul lui Dumnezeu și de asemenea ne-am rugat ca misiunea Ghedeon din România  să fie o binecuvântare pentru toți cei care primesc cadou un Nou Testament Ghedeon!

Suntem mulțumitori Domnului pentru tot ceea ce am primit din mâna Lui.

[nggallery id=67]