Craciunul si politicienii

Cristos Domnul a venit in lumea aceasta intr-un context global OSTIL cu diverse framantari politice, in care oamenii nici nu vroiau sa audă de un nou Împărat, un context RECE din punct de vedere religios, pentru ca liderii erau formali, morți spiritual, un context NEPRIMITOR cu același egoism de care ne lovim si noi azi.

Daca politicienii ar constientiza in permanenta ca exista Unul deasupra lor infinit mai mare decat ei, ar manui puterea de care dispun pentru o vreme, cu mai multa grija si smerenie.
Cum poti fi altfel decat umil cand sti ca deasupra ta e Cineva mai mare ca tine, in planul Căruia, tu de fapt functionezi ca un pion, oricata influența ai avea?
Liderul politic suprem al Babilonului, imparatul Nebucadnetar (Nebucodonosor) a trebuit sa învețe acest adevar printr-o lecție dura a smereniei. Irod si fiii sai au refuzat sa participe la acest curs al smereniei, in ce privește manuirea puterii si a recunoasterii unei autorități suverane chiar si peste ei, si au sfârșit-o tragic, mancati de viermi si loviti de Dumnezeu.

Primul Craciun dezvăluie o tara prea mica (Israel) pentru un imperiu atât de mare, un oraș prea mic (Betleem) pentru conducerea unei tari cu un spirit religios fudul fara margini, o persoana prea mica (Maria) pentru un eveniment atât de mare.
Mandrii lideri politici ai lumii nu concepeau ca Dumnezeu (oricare ar fi El) sa coboare intre muritori in Palestina, in Betleem, in Maria.

Tocmai aici e secretul de a-L vedea si auzi pe Dumnezeu in vacarmul si agitatia lucrurilor „mari” si „importante”, ce au pretentia obraznica si insistenta de a fi mai importante decat Fiul lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea Fiul lui Dumnezeu S-a injosit pentru a ne arata de fapt, in ce injosire ne zbatem noi si nici macar nu ne dam seama.
Nu ne constientizam josnicia pentru ca am refuzat perceperea in smerenie a maretiei lui Dumnezeu, pe care L-am etichetat drept transcendent, ‘prea’ Înalt, incompatibil cu pământul, de neasociat cu starea de jos, imposibil de a cobori intre muritori.
Printr-o astfel de mentalitate, oamenii au refuzat si s-au dezis tot mai mult de ideea unui Dumnezeu ce COBOARĂ. Au sablonat ideea de divinitate ce e doar sus, doar cu bogatul, doar cu instaritul, doar cu cel puternic. Si Dumnezeu spune „Nici vorba!”.
Lui Dumnezeu Ii place spontaneitatea. Lui Dumnezeu Ii place sa foloseasca in istorie un tipar ce-l plasează in disconfort pe om. Lui Dumnezeu Ii face placere sa-l ia prin surprindere pe om, iar apogeul acestei paradigme a fost in chiar nasterea/intruparea lui Dumnezeu intre muritori.
A fost ceva ce a luat total pe nepregatite pana si pe Israel…dar nu pe tot Israelul, pentru ca nu tot Isaelul era Israel: Dumnezeu in iesle, Dumnezeu in scutece.

In timp ce la Roma nu mai stiau împăratii cum sa se divinizeze, cum sa-si dea titluri ce-i plasau in rândul zeilor mintii lor bolnave,  singurul Dumnezeu adevărat cobora in istoria umană intr-o iesle.
Dumnezeu se smerea (mi-e si greu sa scriu aceasta fraza). E aproape imposibil sa-mi imaginez asocierea suveranitatii maiestoase, grandioase a lui Dumnezeu, cu smerenia pe care si-a asumat-o devenind om pentru om. Omul vrea sa devină dumnezeu, impotriva omului.

Hidosenia omului ce se crede dumnezeu este rezultatul retetei/a prescriptiei din Eden, pe care au încercat-o părinții noștri la indemnul si insistentele celui ce a fost primul care a încercat sa fie Dumnezeu, ingamfatul Lucifer, ce nu stia ca Dumnezeu are un plan suveran gândit si orchestrat inainte de necugetata-i încercare de subminarea a gloriei lui Dumnezeu.
Smerenia lui Dumnezeu e mai tare decat ingamfarea lui Lucifer.
Suveranitatea lui Dumnezeu ramane in picioare, oricât de nastrusnica si perversa ar fi spontaneitatea diavolului.
Smerenia lui Dumnezeu, in Isus Cristos, aduce mantuirea omului, mandria satanei in elevare, emfatuare si egoism aduce damnarea vesnica a omului.

Ieslea si crucea sunt insemnele smereniei lui Dumnezeu.

Cineva a catalogat sintagma „politician mândru” drept pleonasm. Politicienii sunt in vizorul tuturor fiindca sunt formatorii de opinie ai societății, insa Craciunul nu este doar pedagogul politicienilor, ci al întregii societăți. Omul e prin natura sa mândru, Dumnezeu, nu.

A sărbători Craciunul fara o cura profunda de smerenie e ca si cum ai vrea sa faci cura de slabire infulecand zilnic mâncare de la cat mai multe restaurante fast-food.

Craciunul e o sărbătoare a smereniei asumate de la vârful piramidei sociale pana la baza ei.

Craciunul sfant si smerit e unul împlinit.

de Ovidiu Petric