Crestinul si competitia

Remus RuncanIndiscutabil, una dintre caracteristicile societății secolului 21 este competiția. Este o concurență acerbă,  în care „doar cei puternici câștigă”, reușesc, fac performanțe deosebite. E clar că așa stau lucrurile în societate, de la grădiniță, apoi la școală (cu calificative și note), la facultate (cu burse și locuri bugetate), la programele masterale și doctorale, dar mai ales în profesia pe care fiecare ne-am ales-o.

Într-o societate capitalistă ești urmărit dacă aduci profit companiei la care lucrezi, și,  pentru a fi constrâns să aduci acest capital, ești pus în concurență cu alți colegi din departament sau din secție. La intrarea în supermarket tot mai des vedem poze cu cei mai performanți vânzători, și asta pentru a trezi spiritul competițional al fiecărui angajat. Astfel, există ținte (ștachete ridicate), pe care, dacă le sari, primești prime consistente sau simple strângeri de mână. Trăind permanent într-un astfel de mediu, ca și creștini, învățăm acest joc și îl jucăm nu numai în societate, ci și în familie și în biserică.

E rău sau e bine? Greu de răspuns, dar personal, consider că e și rău și bine!

E rea competiția, atunci când nu ții cont de ceilalți competitori, atunci manifești egoism, invidie, gelozie, rivalitate și alte lucruri pe care natura noastră păcătoasă le produce de la sine. Astfel, apar pastori care merg în fața oilor și oi din turmă care au mentalitate de lupi care sfâșie turma, pentru că, în dorința de a fi pe locul I, doresc funcții, nu responsabilități.

Totuși, Biblia vorbește și ea de o competiție-   1 Corinteni 9:24 : “Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul!” E un gen de competiție, doar că textul vorbește de un premiu pe care fiecare creștin îl poate câștiga. Din această analogie trebuie să învățăm doar intensitatea cu care trebuie să alergăm pentru a câștiga premiul ceresc. Noi creștinii nu ne concurăm unii pe alții, ci alergăm spre Domnul nostru, care are medaliile pregătite pentru fiecare om care și-a atins performanța lui maximă și nu pentru că i-a întrecut pe alții. Deci, în acest sens, Biblia spune că e bună competiția…, cu tine însuți, bineînțeles.

Ca și reacție la spiritul compețional de la lucru, din familie, de la televizor, unii creștini încep să refuze a intra în competiție, ba chiar în alergare; ei se așează confortabil în fața calculatorului pentru a urmări serviciile online, oferite de tot mai multe biserici sau stau în tribunele (balcoanele) multor biserici, urmărind cum alți creștini transpiră sub greutatea poverilor pe care ar trebui și ei să le poarte.

La o ședință cu părinții a fetiţei noastre, am fost realmente surprins să aflu de la doamna învăţătoare că  toți copiii clasei vor fi încheiați cu calificativul „foarte bine“, deoarece se va urmări, nu competiția dintre copii, ci, progresul lor de la o zi la alta. Acesta este modul în care înțeleg că Dumnezeu ne va evalua pe noi, după progresul pe care l-am făcut, pornindu-se de la ce şi, respectiv, cât am primit. Principiul enunţat de Domnul Isus spune: “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult. (Luca 12:48)”.

Mulţumesc doamnei învăţătoare care mi-a amintit principiul acesta, într-o lume în care tindem să extrapolăm principiile capitalismului în creştinism, şi nu invers, din păcate…

Remus Runcan

– un învăţător,  care mai are multe de învăţat –