CRIZA REFUGIAȚILOR: INVITAȚIE LA PRIVIRE ÎN OGLINDA PROPRIULUI SUFLET

Screenshot_7Despre criza refugiaților care asaltează în aceste zile bătrânul nostru continent, s-a vorbit enorm de mult în ultima perioada. Este capul de afiș al marilor cotidiene, este una din primele știri pe orice canal de televiziune de știri, prezentă peste tot pe “omniprezentul” Facebook, comentată copios pe blogurile personale ale unor personalități publice sau mai puțin publice; uneori, în mod profesionist, alteori, de-a dreptul amatoricesc. „Specialiști” în scenarite și “conspiratite”, precum și indiferenți cinici și sictiriti care cred ca nu e nimic putred la mijloc îsi expun punctele de vedere, într-o cacofonie amețitoare din care nu mai întelegi nimic.

A mă altura unui cârd de diletanți care își dau cu parerea despre toate și nimic, nu este scopul meu cu aceste rânduri. Nu aș vrea să adaug nimic la conversație sau să mă bag în lucruri care ma depășesc atât pe mine, cât mai ales, pe alții-mult mai indrituiti să facă ceva în aceste zile și care, la fel, par depășiti de situatie. Asistăm , așa cum se vede, la o bâlbâială cvasi-unanimă a liderilor politici europeni, la o lipsă de viziune clară și unitară în legătura cu cea mai gravă criză umanitară din istoria post-belică europeană. O criză care ne va afecta pana la urma pe toți, în moduri imprevizibile și incalculabile în prezent.

Ce am vrut însă să subliniez, în aceste zile în care imagini  cu copii de 3 ani înecați in Mediterana fac înconjurul lumii și crează stări emoționale profunde, este ca în aceste zile este foarte important să nu ne pierdem nici reacția sentimentală, dar nici rațiunea; și mai ales, să avem tăria de a privi în noi înșine. Căci, cred că aceesta criză este o oportunitate de a ne cunoaște mai bine decât până acum. Este o  oportunitate pentru Europa de a privi la propriul suflet: a mai rămas ceva frumos acolo? Mai există valori adevărate în care mai crede Europa? Căci, cu multiculturalismul european, falimentar pe toate fronturile ne-am lămurit. Dar, cu alte valori- credința în Dumnezeu, omenia, bunătatea, smerenia slujirii celuilalt?

Însa dincolo de aceasta, este o invitație pentru noi- creștinii din Europa să privim la propriul suflet: dacă Dumnezeul suveran în care pretindem că ne încredem i-a adus pe oamenii aceștia așa de aproape de noi- cum să înțelegem acest lucru? Ca o situație la care trebuie să privim cu teamă și groază, sau ca la o oportunitate de a ne verifica nivelul de credință și dacă este nesatisfăcător, să Îl rugam pe Domnul să ne-o mărească? A scăpat oare Domnul istoriei lucrurile din mâini? Dacă viitorul Europei sub aspect demografic și religios va fi alterat profund în următorii ani, înseamnă asta o înfrângere pentru Împărăția lui Dumnezeu? Dacă printre ei sunt teroriști ascunși, sau viitori combatanți ISIS care vor lupta pentru impunerea Califatului și pe la noi, cum contemplăm acest viitor? Cu teamă sau încredere că Mielul va triumfa în final?

Mult timp, am privit poate cu detașare lucrurile oribile care s-au petrecut pe alte meleaguri și pe care frații noștri din Orinetul Mijlociu sau Africa le-au îndurat. Ne-am obișnuit să le auzim mereu, dar apoi sa le ignorăm, pentru că s-au întâmplat departe de noi, nu-i așa? Astăzi, cînd lucruri dramatice și răsturnari de situații au loc lânga noi, lângă granițele noastre, în spatiul comun european, ce vom face? Răspunsurile nu sunt simple, pentru ca întrebările sunt multe și dureroase. Singura certitudine este că există Cineva care poate vindeca sufletul nostru de orice boala și Acela este Cristos. El este soluția pentru noi ca indivizi, pentru Europa și pentru acesti imigranți care bat la porțile Europei căutând ajutor de la oameni incapabili să li-l dea.

MARIUS BIRGEAN