CU VIAŢA “ÎN PRELUNGIRI” – de Tibi Ciortuz

Împăratul Ezechia nu a fost singurul om căruia Dumnezeu i-a acordat “prelungiri”. Dar, i s-a spus cât vor mai fi acestea: 15 ani.

Avea 39 de ani când s-a îmbolnăvit. 14 ani a făcut reforme religioase şi economice foarte energice şi consistente în Iuda. Înaintea lui domnise dezastruos Ahaz. Când a primit vestea prin Proorocul Isaia că “va muri şi nu va mai trăi” totul s-a întunecat în jurul lui. Speranţa de vindecare s-a spulberat. Palatul a devenit ca o colibă. Viaţa? fragilă ca firul unui ţesător fără inimă. Durerea fizică, comparabilă cu zdrobirea oaselor de către un leu feroce. Vorbirea? slabă ca un ciripit de rândunică. Alteori disonantă, incontrolabilă ca un croncănit de cocor. Vaietele, înduioşătoare ca tânguirea unei turturele. Ochii, fără strălucire, rătăciţi spre cer.

În cea mai profundă suferinţă se roagă Domnului şi Acesta îl ascultă imediat. Schimbă decizia în câteva minute. Incă 15 ani!

Ezechia înţelege că beneficiază de o oportunitate rarisimă. Recunoscător, afirmă: “prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu viaţă”(Isaia 38:16). “Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei după ce am fost smerit astfel”(Isaia38:15).

Dar!

Timpul trece, sănătatea se reface, vine puterea de acţiune, satisfacţiile economice, politice, spirituale, materiale. Multe realizări, foarte multe satisfacţii. Una după alta. Nu le mai poate ţine şirul. Ce a fost rău s-a uitat, ce este bine l-a copleşit. Smerirea a trecut, a urmat înălţarea. Sus foarte sus! (2 Cron.32:27-30). Ca din întâmplare, printre multele evenimente obişnuite, cotidiene  apare şi o vizită a unei delegaţii dintr-o ţară cu care nu avusese relaţii diplomatice. Depărtată, deci neinteresantă. Va trece şi asta repede şi se va întoarce la programul încărcat. Din vorbă în vorbă, mai apare o mare mirare a acestei comisii în legătură cu zvonul bolii şi însănătoşirii lui Ezechia.

“Ezechia a ascultat pe soli” (2 Imp 20:13) şi copleşit de complimente, le-a “arătat tot”. Vistieria, casa de arme, lucurile lui de preţ, argint şi aur, mirodenii, si untdelemnul cel scump. Nu a rămas nimic pe care să nu-l fi arătat. Greşeală politică si strategică foarte gravă, echivalentul “înaltei trădări de stat”.

Dumnezeu şi cronicarul îl acuză: “Ezechia nu a răsplătit binefacerea Domnului”! Dumnezeu i-a dat a doua oară viaţa, i-a dublat domnia, i-a dat foarte mare belşug şi propăşire casei lui şi casei lui Iuda, iar el, într-un moment de îngânfare, deschide vraişte toate uşile secretelor de stat. Desigur acestea erau camuflate, discrete, păzite. Ce a contat?

Unde au fost sfetnicii, vistiernicul, gărzile, securitatea, căpeteniile şi soldaţii? Dar familia? Ezechia nu a putut face toate aceste lucruri singur! De aceea, mânia Domnului s-a abătut asupra ţării, nu doar asupra lui (2 Imp. 20:17,18; 2 Cron 32:25). 100 de ani mai târziu babilonieii s-au ântors şi nu au mai lăsat nimic din tot belşugul ţării. Au âmplinit întocmai profeţia lui Isaia.

Concluzii:

  1. Când viaţa omului este “în prelungiri”, Dumnezeu are aşteptări mult mai mari de la el. Ezechia trebuia să răsplătească binefacerea Domnului!
  2. Când o familie are un membru cu “viaţa în prelungiri” are responsabilităţi mai mari. Familia, urmaşii şi poporul au fost pedepsiţi aspru pentru îngânfarea lui Ezechia. Pentru doar un moment de îngânfare…

Infricoşătoare şi responsabilizatoare judecata lui Dumnezeu! Mare preţ pentru viaţa “în prelungiri”!