O vreme copiii nu au înţeles cine este tanti Vasilica. Stătea în casa lor şi tata le spunea că “a venit în locul mamei. Dacă a plecat…?” Mama celor 3 copii murise în urma cu câteva luni iar bărbatul s-a gândit că ar fi bine pentru Estera şi Marius să aibă cineva grijă de ei. Ăl mai mare, Octavian avea 17 ani şi a priceput repede care era treaba, plus ce-a mai auzit de la unii vecini, şi anume că Vasilica ar fi un fel de mamă vitregă. Într-o zi de prin luna lui februarie tatăl plecă în zori la fabrica mare din orăşel şi în locul lui veni o foaie de hârtie pe care Octavian o citi în ascuns, în magazia de lemne, din spatele casei.
“Cu regret vă informăm că cetăţeanul Comănescu Tudor, astăzi… a decedat în urma unui accident de muncă. Direcţiunea se va ocupa de cele necesare înmormântării. Cauzele morţii nu au ţinut cu nimic de afacerea noastră.”
Octavian nici nu a putut plânge la început, ci se gândea cum să le spună mai bine, fără a le aduce o mare durere, surorii şi frăţiorului. Dar putea? Peste câteva ceasuri, femeia cu prenumele de Vasilica s-a întors acasă, iar după cititea veştii, a început să-i strige tare înţepată pe copii. Anuntul a fost devastator.
Mai tarziu, băiatul a ieşit şi după anunţul făcut cu răutate, în timp ce femeia s-a pus pe făcut planuri cu o rubedenie din zonă, pe uşa din spate cei trei copii au plecat de acasă. Acolo nu mai era loc de ei, cel puţin aşa credeau ei.
Şi viaţa lor s-a schimbat brusc şi totul a devenit altfel, mai greu, cu lacrimi, cu durere, foame şi aprinse îmbrăţişări. Într-o zi, în piaţă, Octavian s-a întâlnit cu un vecin, Nea Corneliu, şi au discutat situaţia pe îndelete. Atunci băiatul cu părul negru, slăbuş peste poate şi cu ochi căprui, senini, a aflat că ei ar trebui să stea în casă şi nu femeia aia. “Trebuie astăzi să dai pe la ea şi să îi spui să iasă din casă,” îi zise hotărât omul. Încurajat de vorbele vecinului, ăl mai mare din familie a luat-o spre locuinţa în care s-a născut şi a crescut. Pe drum a început să se roage la Dumnezeu, aşa cum făcea de multe ori, să ceară pricepere ce să vorbească cu femeia. Nu a găsit-o câteva zile iar când s-au întâlnit a ieşit scandal. Mai întâi nu a vrut să-l primească în casă, apoi a început să-l batjocorească în curte, unele vecine râzând de bietul băiat. Atunci nu rezolvase nimic. Cei trei nu mai stăteau împreună, deşi tare mult ar fi vrut Octavian. Pe Estera şi Marius i-a dus la bunica din parte mamei, într-un sătuc de lângă oraş iar el găsi găzduire în casa unui boier, membru de vază al bisericii. Băiatul nu a îndrăznit să le spună bogătaşilor şi de ceilalţi frăţiori pentru că a văzut bine că la o familie cu 4 copii, plus angajaţi, tot felul de vizitatori, numai problemele lui ar mai lipsi. Octavian lucra în făbricuţa de panificaţie condusă de domnul Barbu şi lua bănuţi frumuşei dar jumate dădea bunicii pentru ceilalţi frăţiori. Mai lua o hăinuţă şi cam atât. Încă nu avea bani să cumpere o Biblie dar uneori seara, dupa ce toata lumea dădea stingerea, cobora în salon şi la lumina lămpii gălbui citea din Cartea Sfântă. În fiecare sâmbătă, băiatul mergea să îi vadă pe cei doi frăţiori şi nu mai putea de bucurie când îi revedea. De mai multe ori bunica l-a sfătuit să meargă şi să consulte un avocat şi să vadă dacă e drept ca ei să stea pe nici unde iar femeia aia să şadă în casa lor. De fiecare dată la biserică, Octavian se ruga Domnului să îi ajute în toate problemele ce s-au abătut peste ei. Într-o duminică dimineaţa, la timpul de rugăciune, domnul Barbu care şi conducea ora de rugăciune l-a văzut pe băiat că după ce s-a ridicat de pe genunchi şi-a şters lacrimile pe de oraji. La prânz, după ce au servit masa, l-a luat pe băiat la o plimbare cu trăsura si a aflat ca vrea să consulte un avocat.
Dumnezeu pune în inima copiilor Săi gânduri bune şi banii necesari. La o săptă-mână după acea discutie, Octavian a putut sta de vorbă cu un avocat şi a aflat că va mai avea de aşteptat ceva timp până să îşi intre în drepturi. Nici ziua aceea n-a fost prea uşoară pentru baiat dar seara a cuvintele psalmistului… “Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!” Psalmul 146:3, 5
Iarna anului 1889 Octavian nu a uitat-o niciodată. Cu un act doveditor, cu Estera şi Marius tinuţi de mână, cu Nea Corneliu lânga el şi domnul Barbu în trasură, la poartă, femeia ce le-a făcut numai rău a trebuit să părăsească locuinţa lăsată în stare jalnică. Dar erau din nou acasă… Casa lor… casa părinţilor… Casa dată înapoi de Dumnezeu.
Boierul Barbu a făcut o alegere excelentă cu Octavian alături. Pentru început l-a luat asistentul său, care îi ordona toate hârtiile şi supraveghea lucrul la făbricuţă. Tânărul se purta frumos cu oamenii, şi lucrul acesta a ajutat la bunul mers al afacerii. Dacă uneori bogătaşul îşi mai ieşea din fire, a observat că băiatul, fără a face mare caz de credinţa sa, dovedea în multe situaţii că ştie cum să vorbească în mijlocul unei probleme şi era gata să ajute acolo unde trebuia.
Estera si Marius s-au mutat în casa slujitorilor de pe moşia boierului şi schimbarea le-a priit de minune.
Văzându-l priceput la calcule şi matematici, bogătaşul l-a dat la liceu, lucru rar pe vremea aia, la statutul social al lui Octavian.
Desigur afaceristul avea şi el un interes – să îi crească veniturile.
Şi astfel, boierul Barbu s-a îmbogăţit cu pricăjitul băiat de 17 ani. Dacă l-a început amicii i-au râs în nas că s-a păcălit cu el, în câţiva ani Octav a devenit omul care l-a ajutat pe tata Barbu să ridice noi clădiri la fabrică iar bănuţii să se înmulţească în cont.
de Cătălin Dupu