Cum afectează declinul demografic viața unei comunității religioase?

ionel tutacScăderea dramatica a populației țării noastre si migrarea masiva a tinerilor din bisericile evanghelice spre locuri care oferă salarii mult mai atractive va conduce, in mod inevitabil, la închiderea multor biserici din mediul rural. Aceasta este o perspectiva trista, dar adevarata, pentru toate confesiunile religioase, inclusiv pentru baptisti si penticostali.
Statisticile demografice realizate de Institutul National de Statistica creioneaza tabloul unei natiuni imbatranite, cu o populație activa ce scade in mod dramatic de la un an la altul.

In anul 2014 au murit peste 250.000 de romani si s-au înregistrat doar 118.000 de nasteri, cu 7% mai puțin decât in anul anterior. Acest declin demografic afectează nu doar starea economiei, sistemul de pensii, ci si evoluția si dezvoltarea comunitatilor religioase.

Care sunt cauzele declinului demografic?
Dacă in urma cu aproape 50 de ani, prin decretul 770/1966, autoritățile comuniste doreau sa devină fruntașe in întrecerea socialista la sporul natural, prin abrogarea acestui decret,in primele zile ale libertatii noastre, milioane de prunci au murit înainte de a se naște. Liberalizarea avorturilor a făcut ca in medie 400 de prunci sa fie omorati zilnic.Din acest punct de vedere suntem campioni in Europa. Acest fapt n-ar trebui sa fie pentru noi un prilej de mândrie, ci unul de jena si de pocăință. Alte cauze care au generat declinul demografic sunt: firavul sprijin financiar oferit familiilor care au copii, situația materiala precară a multor familii recent întemeiate, lipsa unui loc de munca sau a unei case, rata mare a divorturilor, plasarea carierei profesionale in topul prioritatilor vieții, egoismul, intelegerea gresita a învățăturii crestine despre creșterea si educarea copiilor.

Cum afectează declinul demografic viitorul unei comunității religioase?
Dacă pe vremuri se folosea expresia:”Cine nu are bătrâni sa-si cumpere!”, astăzi expresia tot mai des auzita este:” Cine nu are copii sa-si înfieze!” Dar de unde sa înfiezi si mai ales pe cine? Chiar si centrele de plasament, in ciuda abandonului familial ridicat, au tot mai puțini copii.
Numărul tot mai redus de copii din bisericile noastre trebuie sa ne îngrijoreze. In multe localități din mediul rural media de vârsta este de peste 70 de ani. In anii viitori aceste biserici vor rămâne goale. Pe măsura ce anii trec, bătrânii se tot împuținează, iar cei care supraviețuiesc nu mai au puterea de a sluji. Lipsa copiilor si a tinerilor înseamnă mai putina „gălăgie” in bisericile noastre, dar si mai putina bucurie si perspectiva. Tabloul este sumbru, dar cine n-are generatia tânara prezenta in Adunare, n-are nici viitor.

Ce putem face pentru a câștiga generatia tânara pentru Hristos?
Cel mai simplu si neproductiv lucru ar fi sa ne lamentam. Sau sa emigram, lăsând si noi responsabilitatea pe umerii altora. Dar nu acestea sunt solutiile. Solutiile țin de suveranitatea lui Dumnezeu, dar si de implicarea noastră. In primul rând cred ca ar trebui sa ne rugam. Dumnezeu încă poate face minuni. Apoi ar trebui sa-i includem pe copiii si tineri noștri in fiecare din programele bisericii. Nu doar la marile sărbători. Apoi ar trebui sa tinem cont de schimbările produse in societate si sa iesim din rutina pe care o tragem dupa noi de ani de zile. O alta soluție ar fi sa investim mai mult timp si bani in lucrarea cu copiii. Dar mai mult decât toate acestea ar trebui sa trăim noi, cei care suntem bunici sau părinți, o viață crestina autentica. Sa încetam sa le mai predicam, dacă nu suntem in stare sa trăim ceea ce propovaduim. Si sa nu uitam ca in jurul nostru sunt (încă) atatia copii si tineri care tânjesc dupa Dumnezeu, dar prea putini dintre noi ne facem timp sa stam de vorba cu ei si sa le explicam adevărurile eterne ale Sfintelor Scripturi.

Ionel Tuțac