DĂ TOT CE-I MAI BUN ! „Deci fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva: să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” 1 Corinteni 10: 31

cocarteu

Nu ştiu exact cum suntem percepuți ca nație. Unii zic că suntem harnici şi pricepuți, că ne vedem de treabă şi suntem făcători de bine. Alții, vai cum ne mai fac…şi leneși, şi mincinoşi, şi hoți, şi câte şi mai câte. Personal cred că românul are multe părți tari, iar slăbiciunile pe care le avem dovedesc că suntem oameni, oameni ca şi alții, cu bune şi cu rele. În definitiv, trebuie să țintim „mai binele” în toate ! Vă mai aduceți aminte ce răspunsuri dădeau dascălii când erau întrebați de părinții noştri despre noi: „…e un copil bun, dar poate mai mult…” Acest „poate mai mult” trebuie sa ne dea de gândit.

Niciunul dintre noi nu trebuie să se mulțumească cu a rămâne la nivelul mediocrității. E ceva dincolo de aceasta şi se numeşte „excelență”. Da, excelență în toate !!!

Cu o asemenea abordare a lucrurilor, ne va creşte rating-ul individual şi național. Oare cum ar fi un produs românesc tratat cu excelență ? Oare cum ar fi „cei 7 ani de-acasă” tratați cu excelență ? Oare cum ar fi respectul, demnitatea şi civilizația pregătite în şcoala excelenței ?

Dragi prieteni, de nu vom fi motivați suficient de autoimpunerea „mai binelui”, e de datoria oricărui om „să facă totul bine” pentru cea mai înaltă rațiune : Slava lui Dumnezeu !

Ce axiomă…să dau tot ce-i mai bun pentru slava lui Dumnezeu !!!

Ce săptămână poate fi aceasta. Tot ce-i mai bun la şcoală, tot ce-i mai bun la birou, tot ce-i mai bun în fabrică, tot ce-i mai bun în casă, tot ce-i mai bun în biserică…între prieteni şi duşmani, în necaz şi bucurie, la vreme de sănătate şi boală, tot ce-i mai bun !

S-ar schimba orașul şi țara, chiar lumea ar fi răscolită. Ce patrie ar deveni România !!!

Mult succes,
Pastor Ioan Cocîrțeu