D’ale predicatorilor şi nu numai

valentin fatIată câteva din lucrurile care îmi stăruie în minte după cursurile de azi. Nu le redau într-o ordine precisă:

Este indicat ca predicatorul să nu predice cu teancul de foi grămadă în faţa sa şi, implicit, a ascultătorilor săi. Este mult mai folositor să privească atent la audienţă pentru a nu pierde contactul. În funcţie de reacţiile observate, poate să facă ajustări.

Predicile învăţate, memorate nu sunt eficiente şi, probabil, nici bune. Dacă tu nu ţii minte ceea ce ai de spus, de ce ar ţine minte cei ce te ascultă? Dacă pe tine nu te-a prins suficient de mult predica, încât să se imprime în mintea ta, ea nu se va imprima nici în mintea ascultătorilor. Nuca va lovi peretele! Şi dacă nu reţin ascultătorii predica, ne imaginăm cumva că vor merge la locul de muncă însoţiţi fiind de carnetele cu notiţe ca să vadă ce pot aplica?

Predicatorul trebuie să predice IDEI!!!!!!Nu puncte principale şi secundare. De multe ori alcătuim o schiţă frumoasă: toate încep cu s- sau co- sau mai ştiu eu ce! Atât de tare ne impresionează că uităm să mai punem idei, carne pe ea, să-i dăm consistenţă. Este ca şi cum am flutura un schelet prin faţa oamenilor, întrebându-ne de ce nu le place. Cui îi plac scheletele, indiferent cât de solide şi sănătoase sunt oasele?

Predica trebuie să fie concretă…., iar despre asta am o ilustraţie interesantă, dar într-o postare ulterioară!

Valentin Fat