„Darul” cantatului si al rugaciunii

Multi oameni in biserici accentueaza cantatul pe care il considera extrem de important pentru viata credinciosilor. La fel de multi nu accentueaza rugaciunea pe motiv ca nu au inclinatia spre o asemenea activitate, ceea ce lasa rugaciunea pe mana câtorva, a unui grup aproape inexistent.

Cantatul si rugaciunea au ajuns sa fie văzute si percepute in biserica de azi drept daruri spirituale. Unii credinciosi isi protejează cu mare emfaza implicarea lor in adunare cu „darul” cantului, fapt ce nu le permite un alt tip de activitate.

Altii mai rau motiveaza lipsa lor de rugaciune cu falsul argument ca nu au „darul” rugaciunii.

Nici cantatul, nici rugaciunea nu sunt daruri. Afirmatia aceasta o sa-i deranjeze pe unii.

CANTATUL e un talent. RUGACIUNEA este o porunca.

De fapt ambele activitati sunt indicii serioase ale umplerii continue cu Duhul Sfant in viata unei persoane. Cand o persoana e controlată in mod continuu de Duhul lui Cristos, aceasta canta. Pavel mentioneaza in Efeseni 5, cand vorbeste de umblarea credinciosului in Duhul, ca o consecință a acestui aspect crucial in viata de credinta, e exprimata prin cantare.

Cand esti plin de Duhul, oricât de afon ai fi, CANTI, fredonezi o melodie, repeti un refren (daca ai memorie scurta), fluieri un imn.
„Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5:18, 19 VDCC)

Sunt oamenni care canta cu un talent exceptional, fara sa fie mantuiti, fara sa fie ai lui Cristos, ceea ce implicit inseamna, ca nu au Duhul Sfant. Insa si in contextul darurilor spirituale ce vin doar de la Duhul Sfant, cantatul nu e mentionat pe nici una din cele patru liste ale darurilor spirituale in epistole.

Cand esti plin de Duhul Sfant, oricine ai fi, oriunde ai fi, oricat de ocupat ai fi, te ROGI.

A nu te ruga e un păcat.

A neglija rugaciunea e un afront adus prezentei lui Dumnezeu ce nu se manifesta nicăieri mai proaspăt si mai vizibil ca in rugaciune.
Rugaciunea apartine lumii Duhului Sfant. Multi practica o viata de rugaciune superficiala, stearsa, plafonata, rutinata tocmai pentru ca ori nu sunt plini de Duhul precum a fost Cristos, ori chiar nu sunt mantuiti si apelează la rugaciune ca la un ritual traditional. Sfantul Patrick se ruga de 100 de ori pe zi si de 100 de ori pe noapte. Se trezea intenționat in miez de noapte sa se roage.
Viata de rugaciune a unui crestin e validată de relația sa cu Isus Cristos, ce la rândul Sau Se roaga (mijloceste) înaintea Tatălui pentru el.

Viata de rugaciune vie si autentica e initiata si animata de Duhul Sfant in credincios. Rugaciunea e aspectul spiritual fara de care viata spirituala nu funcționează sanatos, nu are amploare, nu are impact.

Cand aud credinciosii care isi motiveaza viata seaca si săracă  de rugaciune cu ridicolul argument ca ei nu sunt din categoria oamenilor cu darul rugaciunii, nu vad in ei decat o ignoranta intentionata fata de prezenta magnifica a lui Dumnezeu. Invocarea lipsei „darului” rugaciunii din viata acetora nu e altceva decat o trădare a propriei plictiseli de Dumnezeu, a aversiunii si indiferentei fata de lumea spirituala, datorată hipnozei materialismului din viata lor.

Arata-mi niste oameni care nu se roaga si eu iti voi arata niste oameni materialisti.
Arata-mi niste oameni materialisti si eu iti voi arata niste oameni vlaguiti spiritual, pe moarte spirituala, daca nu chiar morți spiritual, nemantuiti.
Credinciosii umpluti in mod continuu de Duhul lui Dumnezeu vor canta mereu din inima (fara ifose) si se vor ruga mereu, nu doar teoretic, ci coplesiti de  sentimentele zdrobirii.

E nevoie de o trezire a celor ce asteapta trezirea.

de Ovidiu Petric