DE CE MERG ÎNTOTDEAUNA SĂ VOTEZ?

samy tutac - meditatiiDin responsabilitate față de mine, cât și față de voi, aleg să merg la VOT. De ce este important ca în ziua alegerilor să nu faci parte din grupul leneșilor geniali, care sunt preocupați doar de treburile lor? Pentru că nu este benefic să-i lași pe alții să hotărască pentru tine și apoi să te trezești la cheremul intereselor și capriciilor lor. 

Alexis de Tocqueville spunea:”Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele (…) au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii (…) o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare”.

Deși nu este singura modalitate prin care ne putem exprima interesele, votul reprezintă sursa democrației. De aceea, nu voi vota emoțional, ci rațional, gândindu-mă pe termen lung la efectul votului meu. Știu că neîncrederea în politicieni, dezinteresul pentru politică, sentimentul de neputinţă, îi determină pe mulți să stea acasă în ziua votului, dar prin această atitudine sunt părtași la consolidarea oligarhiei și compromiterea modernizării națiunii noastre. 

Pentru că sunt responsabil față de mine și față de voi, mă voi ruga pentru România, mă voi ruga pentru orașul și județul în care locuiesc, voi ieși din casă și voi vota oamenii care mă reprezintă și cu care mă identific. Dacă îți înțelegi responsabilitatea de creștin și de cetățean, la fel vei face și tu. Să auzim numai de bine!

Samy Tuțac