După cum anticipam în articolul anterior, a doua întrebare pe care trebuie să ne-o punem înainte de a „demola ziduri” în bisericile noastre sună aşa: va fi cineva rănit de demersul acesta? Atunci când constructorii execută lucrări de demolare, nu ezită să avertizeze, prin diverse semne, în legătură cu pericolul de a fi accidentat. În mod ciudat, cei care execută astfel de lucrări în bisericile noastre, uită adesea să asigure chiar şi cele mai elementare măsuri de protecţie. Mânaţi de râvna demolării imediate, pun mâna pe baros şi încep să dărâme, fără nici cea mai mică reţinere. Acţiuni de genul acesta produc răni care se vindecă foarte greu.
Sunt perfect de acord că rănile sunt inevitabile în astfel de situaţii. Rănile şi accidentele sunt, adeseori, un preţ care trebuie plătit pentru a aduce o schimbare benfică lucrării. În multe situaţii însă, au fost traumatizaţi oameni sinceri, biserici întregi, nu pentru că ar fi fost nevoie, ci pentru că din demersurile respective au lipsit înţelepciunea şi, uneori, chiar elementarul bun simţ. Este lipsit de logică să afirmi că acţionezi pentru binele fraţilor tăi, dar faci asta într-un mod care îi răneşte şi îi umileşte.
Va fi cineva rănit de demersul acesta? Probabil că da, aşa că voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a minimaliza rănile şi traumele. Voi cere Domnului puterea şi înţelepciunea de a conştientiza în mod constant că sunt chemat să lupt cu împărăţia întunericului nu cu fraţii şi cu surorile mele!
În cele din urmă, o a treia întrebare: voi avea ce să construiesc după ce dărâm? Există experţi în ale demolatului, dar care devin extrem de dezorientaţi atunci când trebuie să zidească. Caută în permanenţă ceva de stricat, o pricină de scandal. În Bihor sunt numiţi „oameni de bai.” E uşor să dai cu barosul. Oricine este cât de cât sănătos, poate să lovească şi să dărâme. Întrebarea este dacă, după ce ai dat cu barosul, eşti dispus să cureţi molozul şi să te apuci de munca grea, lungă, migăloasă a ziditului. Să nu uităm că în urma noastră trebuie să rămână o clădire, chiar dacă nefinisată, nu o ruină…
Sunt mulţi cei care dărâmă, dar nu mai pun nimic în loc. Ei trăiesc pe spatele celor ce zidesc. În momentul în care nu se mai zideşte…îşi pierd obiectul muncii. Să nu uităm că avertizarea din Neemia e cât se poate de serioasă! Sunt cuvinte care te fac să tremuri: „Nu le ierta fărădelegea şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.” (Neemia 4:5) Doamne ai milă!
Mai multe articole de Valentin Fat pe http://valentinfat.wordpress.com/