Deşertăciunea gândurilor – de Thomas Goodwin

Iată ce scria puritanul Thomas Goodwin (1600-1689) despre gânduri si rolul lor în formarea dorinţelor păcătoase: 

IMG_1695„Gândurile noastre sunt cele ce pun în mişcare tot răul care se găseşte în noi. Pentru că ele fac prima mutare, aducând inima şi obiectul ei împreună; ele sunt ca nişte proxeneţi pentru poftele noastre, jucând obiectul poftelor înaintea ochilor noştri până când inima se angajează în curvie cu ele.

Astfel, în joaca cu necurăţia şi alte pofte, gândurile aduc şi păstrează înaintea noastră imaginile acelor dumnezei pe care ele îi plăsmuiesc, pentru ca apoi inima să se proştearnă înaintea lor în idolatrie. Gândurile noastre aduc laude, “comori” şi “frumuseţi” ademenitoare înaintea inimilor noastre până când ele însele cad apoi în închinare înaintea lor – şi asta chiar şi atunci când lucrurile în cauză nici măcar nu sunt reale!”

„…gândurile [omului] se dovedesc adesea a fi cei mai răi chinuitori şi înrobitori de pe pământ pentru cei care le au. Ele tulbură somnul, dădaca naturii – ele se hrănesc din inima care le dă de mâncare, şi împovărează sufletele. Omul firesc nu poate să le dea la o parte aşa cum îşi poate da jos haina de pe el. Când moare, aceste gânduri merg după el în iad şi îl chinuie acolo chiar mai rău. Gândurile tale vor fi cei mai mari călăi în iad, la fel ca viermele care nu moare (Matei 9:44)”.

Preț: GRATUIT

Format: electronic, Acrobat Reader PDF, E-PUB, MOBI.

Sursa: Newsnet Crestin