DESPRE ODIHNA TRUPEASCĂ ȘI … SUFLETEASCĂ

Man meditating on a rock at the sea

Nu este un sezon mai potrivit de a vorbi despre odihnă ca vara. Acum, mai ales în iulie și august, majoritatea familiilor își iau concediu. Motoarele industriei (în afară de cea a turismului, evident) nu mai duduie așa de intens, iar unele companii își reduc semnificativ activitatea pe perioada verii dând posibilitatea angajaților să se odihnească.

Este un moment așteptat de familie în general, mai ales de către cei mai mici. Fie că este vorba de o vacanță la mare sau la munte, sau pur și simplu la sat la bunici, fie că bugetul alocat este mai generos sau mai sărac ca în alți ani, vacanța în sine este așteptată cu bucurie, datorită promisiunii odihnei pe care o poartă.

Domnul Isus Însuși a zis ucenicilor săi suprasolicitați, care tocmai se întorseseră dintr-o călătorie misionară: “Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu și odihniți-vă puțin” (Marcu 6:31). El a știut nevoia alternării perioadelor de muncă intense cu cea de odihnă, de reîncărcare a bateriilor. El Însuși a experimentat în trupul Său de carne, limitările condiției de om, atunci când după o zi epuizantă, a adormit în barca învaluită de furtună pe marea Galileii. Tot El, a fost Cel care a dus singur lupta pe genunchi în Ghetsimani, deși a apelat la suportul celor trei ucenici; a înteles că “duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Mat.26:41), însă antidotul împotriva slăbiciunii firii rămâne vegherea și rugaciunea.

Ritmul munca-odihnă este imprimat în textura creației. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a ne relaxa după o zi istovitoare; a creat ziua ca timp al activității, muncii, și noaptea ca timp de odihnă. Spre deosebire de alte animale “noctune”, “omul iese la lucrul său și la munca lui, până seara” (Ps.104:23). Munca productivă merită să fie rasplatită de odihna pe masură. “Dulce este somnul lucrătorului” proclamă înțeleptul în cartea Proverbe. La fel, un trup istovit și o conștiință curată vor rezulta în odihna reconfortantă:”Cand te vei culca, vei fi fără teamă și când vei dormi, somnul iți va fi dulce” (Prov.3:24). În timp ce ațtii apelează la somnifere și încearcă din răsputeri să obțină o noapte de somn cum trebuie, cel care se teme de Domnul nu are de ce să se teamă.

Odihna a fost lăsată în structura zilelor săptămânii. Sabatul (lit.odihnă) ne amintește de nevoia unei zile din șapte în care să întrerupem ritmul intens al muncii cu odihna- fizică, dar și spirituală. Sabatul este un memorial al activității creative a lui Dumnezeu și ne vorbește despre Dumnezeu ca și Creator și Stăpân suveran peste viața noastră”: să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea…”- așa suna porunca a patra din Decalog (Exod 20:9-10a). Sabatul a fost întâi de toate o zi în care suntem invitați să privim în sus, în închinare și adorație la adresa Creatorului nostru. Este adevărat, ca în Noul Legământ, semnificația sabatului vechi-testamentar a fost implinită de Cristos , aducătorul odihnei adevărate (Evr.4). Prin credința în El, credinciosul se odihnește de lucrările lui, asemenea lui Dumnezeu care S-a odihnit de lucrările Sale. Nimic nu mai poate fi adăugat lucrării perfecte a Fiului- doar să credem și…să ne odihnim.

Omul modern a creat conceptul de weekend (sfârșit de săptămână) care a devenit un soi de idol pentru societatea contemporană. Este un timp de relaxare, divertisment- un timp pe care fiecare și-l ocupă (sau “risipește”) dupa bunul plac. Distracții după distracții, evadări din normalitate, cumpărături, timp petrecut cu prietenii, etc. Un singur lucru lipsește și este tocmai cel mai important: gândul veșniciei, acea raportare pe vertical la Creatorul și ființa Lui supremă, la dragostea cu care ne îmbie să Îl cunoaștem și să ne bucuram de El, să trăim cu rost și semnificație pentru slava Lui și binele semenului de lângă noi… Nu este de mirare sentimentul de goliciune care îi cuprinde și îi învăluie pe mulți în aceste zile ale sfârșitului.

Nicicând, chemarea Galileanului nu are rezonanță mai puternică ca astăzi: veniți la Mine voi toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”(Mat.11:28). Odihna în schimbul venirii la El și a învățării din partea Lui- ce afacere profitabilă! Și totuși, cât de puțini iau în calcul această ofertă.

Pentru noi cei care am făcut-o și ne bucurăm de odihna Lui, să trăim în această odihnă perpetuă, prin credinăa și să nu permitem celui rău sau circumstanțelor să ne fure pacea și odihna sufletească. Doar atunci, indiferent unde (sau dacă) ne putem permite să ieșim cu cei dragi în vara aceasta, odihna noastră sufletească va fi destul să ne învioreze umblarea spre patria odihnei veșnice!

Pastor Marius Birgean