Dragostea care curge – „Dragostea nu va pieri niciodată” 1 – Corinteni 13:8

foto ioan balaciu1 Corinteni 13 este un poem al iubirii. Este interesant însă faptul că, Apostolul Pavel nu vorbește despre dragostea umană, atât de vorbită și cântată de oameni. El ne învață despre ce este aceea dragoste creştină.

Dragostea creştină este un rezultat al revărsării dragostei divine în inima omului născut din nou, care devine astfel plin de pasiune pentru Dumnezeu şi plin de compasiune pentru semeni.

Dragostea creştină este cel mai frumos lucru de pe pământ. Este dragostea divină manifestată în formă umană, așa cum a trăit-o Domnul Isus. Acum este rândul nostru să experimentăm o asemenea dragoste.

A fi născut din nou înseamnă a fi născut diniubirea lui Dumnezeu, pentru iubirea de Dumnezeu şi pentru iubirea de semeni. Înseamnă a primi iubirea lui Dumnezeu în inimă și a lăsa să curgă mai departe.

Dragostea creştină nu este un produs natural. Ea vine din natura divină şi se dezvoltă în măsuracunoaşterii lui Dumnezeu din Scripturi şi din experienţă şi odată cu exersarea credinţei.

Iubirea pentru Dumnezeu se manifestă prin închinarea cu pasiune, cu încântare, cu respect. Se manifestă de asemenea și prin punerea încrederii în Dumnezeu cu privire la toate lucrurile, știind că Dumnezeu este bun cu noi.

Iubirea pentru semeni, este lucrarea Duhului lui Dumnezeu în credincios  prin a-l determina să lase să curgă iubirea lui Isus prin el către cei din jur, așa cum a făcut și Isus.  Dragostea creştină nu este un sentiment care declanşează un act de voinţă, ci este un act de voinţă care declanşează un sentiment. Dragostea este mult mai mult decât un sentiment. Dragostea este o alegere.

Dragostea creștină, adică revărsarea iubirii lui Dumnezeu prin noi, înspre semenii noștrii, se ridică cu mult ca valoare peste tot ce am putea noi face, prin puterea și înțelepciunea noastră.  Folosind hiperbola, Pavel ne ajută să înțelegem că iubirea față de semeni este cu mult superioară darului vorbirii în limbi, darului proorociei, darului de cunoaștere, darului credinței chiar sacrificiului de sine.

Dragostea creștină este îndelung răbdătoare. Creştinul este atât de cuprins de binele mântuirii în lăuntrul său încât, lasă să curgă iubirea lui Dumnezeu prin el chiar și în condiţii de ostilitate.

Dragostea creştină este plină de bunătate. Omul copleşit de bunătatea lui Dumnezeu, nu poate să oprească nici manifestările de rău care vin din afară, nici șuvoiul de iubire care curge din interior.

Dragostea creștină nu invidiază. Ea nu dorește bunurile celuilalt, ci îi mulțumește lui Dumnezeu pentru ce i-a dat. Ea nu dorește răul nimănui. Dimpotrivă, dorește tuturor ceea ce este mai bine pentru ei.

Dragostea creștină nu se laudă.Omul mântuit se evaluează pe sine nu în comparaţie cu valorile altor oameni, ci în comparaţie cu Dumnezeu. Rezultatul acestui mod de a vedea lucrurile este a găsi plăcere în umilință.

Dragostea creştină nu se umflă de mândrie. Ea izvorăşte dintr-o inimă umilă, înclinată spre supunere la voia lui Dumnezeu şi ascultare de poruncile Lui, cu încrederea că Dumnezeu este în control asupra tuturor circumstanţelor vieţii.

Dragostea creştină nu se poartă necuviincios. Ea este plină de grație, de respect şi de sensibilitate. Este întodeauna atentă la detalii şi are ca scop să facă numai binele, fără efecte negative. Ea nu se poartă cu duritate.

Dragostea creştină nu caută folosul său. Ea se ocupă mai degrabă cu dezvoltarea relaţiei cu Dumnezeu și cu cei din jur, lăsându-L pe Dumnezeu să se ocupe în mod personal de propriile probleme.

Dragostea creștină nu se mânie. Ea este indignată cu privire la tot ceea ce este rău, dar are discernământul și controlul de sine necesar pentru a se raporta cu iubire la persoana care a înfăptuit răul, pentru o ajuta să se corecteze.

Dragostea creștină nu se gândeşte la rău. Ea nu mai contabilizează lucrurile rele care i se întâmplă, după cum Dumnezeu nu mai contabilizeaza păcatele celui mântuit. Le contabilizează însă pe cele bune.

Dragostea creștină nu se bucură de nelegiuire. Ea nu are nici un fel de satisfacţie în păcat. Prin urmare, nu o ia niciodată pe scurtătură, pentru a obține orice fel de foloase materiale sau sufleteşti, prin călcarea principiilor biblice.

Dragostea creştină se bucură de adevăr. Ea iubeşte adevărul lui Dumnezeu oriunde îl întâlneşte în viaţa şi trăirea oamenilor evlavioși, de aceea este dispusă la părtăşie cu toți aceia care au viața așezată pe temelia Cuvântului.

Dragostea creştină acopere totul. Ea nu este preocupată să evalueze, să judece, sau

să atragă atenția oamenilor asupra consecințelor păcatelor din viața cuiva, cât este preocupată să protejeze oamenii de rușine și de ridicol.

Dragostea creştină crede totul. Ea nu este suspicioasă sau cinică. Ea îi respectă pe

oamenii pentru care a murit Cristos și dă credit harului lui Dumnezeu care poate transforma viața chiar și a celui mai păcătos.

Dragostea creştină nădăjduiește totul. Ea nu se uită la ce este omul sau ce face omul, ci la cine este şi ce face Dumnezeu în om, prin om și pentru om, de aceea, îi acordă o şansă uriașă fiecăruia.

Dragostea creştină suferă totul. Ea se menţine pe poziţia de luptă împotriva răului și pentru binele lucrării lui Dumnezeu, a familiei, a fraților, a semenilor, indiferent de contextul de viaţă sau de costuri.

Dragostea creştină nu va pieri niciodată. În contrast cu darurile spirituale care sunt eficiente pentru o vreme, dragostea supravieţuiește vremii și vremurilor, răului și binelui, păcatului și harului.

Dragostea creştină nu va falimenta niciodată. Orice altă metodă de relaționare față de oameni, în orice timp al istoriei, în orice loc de pe fața pământului, sau în orice stare, nu s-a dovedit a fi de aceeași tărie și eficiență.

Dragostea creştină transcede condiţiei noastre de fiinţe limitate. Chiar dacă nu am văzut și nu cunoaștem pe deplin valoarea Împărăţiei lui Dumnezeu, dragostea ne leagă profund de aceste valori.

Dragostea creştină este mai mare decât credința și nădejdea. Aceste virtuţi, generate de Duhul Sfânt în inima creștinului, au menirea să-l ducă pănă la glorificare. Dragostea însă, merge mai departe…

Urmăriți dragostea! (1 Corinteni 14.1)

Păstor Ioan Balaciu