DUMNEZEU ŞI JOCUL DE PUZZLE – de Tibi Ciortuz

Istoria lui Iosif fiul lui Iacov din Geneza 37-47 este un imens puzzle la care Dumnezeu Însuşi a lucrat mai bine de 22 de ani.

Puzzle-ul este o activitate care constă în capacitatea de a îmbina piese pentru a reconstitui un obiect sau o imagine (DEX). Totul începe cu alegerea imaginii şi apoi răsturnarea pieselor pe masa de lucru. Multe piese cu formă unică şi desen diferit. Jocul oferă plăcerea muncii de detectiv, satisfacţia reconstituirii din puncte diferite a unei imagini distruse şi satisfacţia originalităţii cazului. Mai are ceva din plăcerea inginerului constructor ce realizează construcţii impresionante pornind de la o idee (un vis), apoi o schiţă banală, apoi un proiect  etc. Timpul de lucru de asemenea impresionează. Ore de concentrare, apoi zile în care este necesară o reconectare zilnică la munca de detectiv-constructor. La final, plăcerea vizionării imaginii ansamblului lucrării şi, desigur, funţionalitatea ei.

Aşa cum spuneam deja, istoria lui Iosif, fiul lui Iacov din Geneza, este un imens puzzle. Ca un Tată foarte atent cu fiul Său, Dumnezeu i-a arătat lui Iosif visul-proiect cu imaginea ce trebuia să rezulte la final: soarele, luna şi unsprezece stele plecându-se înaintea lui. Nimeni din cei implicaţi nu a cunoscut “jocul” acesta nou. Totul a început cu răsturnarea evenimentelor, răvăşirea pieselor principale ale “jocului” pe masa de lucru: familia, părinţii, fraţii, surorile şi slujitorii. Haos total! Durere pentru Iosif. Multe, multe întrebări. Nelinişte adâncă. Multe nopţi nedormite. Lacrimi de copil în toiul nopţii. Ce le-am făcut? Le pare rău? Mă vor căuta? Mă vor ierta? Ce face tata? Ce face Beniamin, frăţiorul meu? Mi-e tare dor de el! Cine are grijă de el? Vreau acasă! Nu mai spun nimic, vreau să mă ia acasă! Poate că vor veni peste două, trei zile să mă scoată! Poate că doar s-au jucat cu mine! Vreau la tata!

Nici un răspuns… Nopţi negre şi lungi. Zile pline de porunci. Ca pentru un rob vândut de fraţii lui. “Sigur, a făcut el ceva…!” Robia a fost pentru “ispăşirea” unor greşeli ale copilăriei.

Pe alt plan, în familia lui Iacov “explicaţii”. Minciuni de (dez)informare, minciuni de acoperire, minciuni pentru menţinerea minciunii iniţiale, minciuni pentru recâştigarea încrederii distruse, priviri piezişe, răspunsuri nerostite, întrebări evitate, şoapte în noapte, tăcere… Tensiune acumulată între fraţi şi tată. Pentru fraţi, dezvinovăţire. Pentru tată, durere. Prea multă durere! Insuportabilă durere…

Iuda, a doua piesă de bază nu mai suportă. Pleacă de acasă.

 

Etapa a doua: Construcţia proiectului. Inseamnă remodelare şi are loc pe două planuri mari:

  1. In viaţa lui Iosif începe să apară satisfacţia lucrului bine făcut, al aprecierilor stăpânului şi al colegilor. Dar, urmează a doua demolare, şi mai nedreaptă de data aceasta, pentru punerea în evidenţă a unei decizii foarte bune (de a nu păcătui împotriva lui Dumnezeu 39:9 şi, desigur, împotriva tatălui, unindu-se cu o egipteancă, chiar departe de ştirea tatălui). Puşcăria, alt tratament, mai crud, dar şi alte satisfacţii, alte lucruri bine făcute. Alt caracter!
  2. Nivelul de la care se porneşte remodelarea lui Iuda nu este cel de vânzător de frate, ci cel de crimă împotriva tatălui (43:6). Miza cea mare a vânzării (indirectă, implicită) a fost tratamentul corectiv-agresiv aplicat tatălui pentru tratamentul discriminatoriu aplicat copiilor şi mamelor de-a lungul anilor.

Iuda se căsătoreşte cu o femeie cananită (ca să fie împotriva tatălui, “sub ochii” lui) dar se poartă la fel ca şi tatăl în relaţia cu soţia lui, Leia (mama lui Iuda). Îşi nesocoteşte soţia! La a treia naştere el este la Czib. Un loc foarte “important”, desigur. Îşi căsătoreşte fiul cel mare tot cu o cananită (împotriva voinţei tatălui) . Gustă durerea morţii întâiului născut, al celui de al doilea născut, apoi a soţiei (la fel ca şi tatălui său). Tumultuoasă viaţă de familie (!), pe lângă afacerile şi prieteniile care îi merg foarte bine!… Refuză nurorii sale, Tamar (există aici o situaţie oarecum similară cu aceea din familia tatălui şi mamei lui) dreptul de a avea copii, în timp ce el avea funcţia de judecător al dreptăţii în cetate. Doar prin înjosire (ca şi Leia) Tamar obţine dreptul de a avea copii. Doar în momentul când sentinţa se întoarce public împotriva lui, recunoaşte că el este mai vinovat decât Tamar, condamnata la moarte de el, prin ardere. Ca şi Iacov la întâlnirea cu Esau(!) “Cum e tatăl aşa şi fiul”. Remodelarea lui Iuda se încheie cu întoarcerea în familie, deci recunoaşterea (parţială a) vinovăţiei şi a autorităţii tatălui său, Iacov.

Elementele tabloului sunt aduse împreună pe fundalul problemelor la curtea faraonului şi al visurilor profetice. Întâi pe fondul belşugului, apoi al foametei prelungite, în timpul cărora Iosif devine ministru şi comandantul suprem al situaţiei de criză economică şi de siguranţă excepţională a statului. Paisprezece ani toţi dregătorii Egiptului se mişcă la semnul degetului lui Iosif. Nimeni nu ridică mâna sau piciorul fără el! Când mâna lui este întinsă, însă  împotriva fraţilor săi, aceştia sunt închişi trei zile.

Tabloul capătă tensiune când cele două planuri se întâlnesc şi se răstoarnă la vârf: Iosif şi Iuda

1: Iosif, “răul” familiei, vândut spre moarte dar ajuns stăpân absolut al tuturor surselor de viaţă, şi autoritarul Iuda, fost vânzător pus pe câştig, actual flămând, şef al altor flămânzi.

2: Iosif fiul preaiubit al tatălui, plin de toată cinstea, puterea şi autoritatea, şi Iuda copleşit de vinovăţia ultimilor 22 de ani de minciună şi rebeliune împotriva tatălui şi a familiei.

Totul capătă formă când Iuda, în faţa judecătorului, este nevoit să intre “în pielea” tatălui (44:34), când îi înţelege dragostea pentru copii şi durerea pierderii lor, el care era cauza acestor pierderi şi care deja cunoscuse durerea pierderii a doi copii şi a soţiei.

Asumarea durerii tatălui de către fiul pocăit este piesa care impresionează prin strălucire în această construcţie. Când cele trei piese principale (Iuda – fiul răsculat împotriva tatălui, Iacov – reprezentantul autorităţii supreme şi Iosif – reprezentantul adevărului şi dreptăţii) se încheie perfect tabloul capătă strălucire. Pentru montarea acestor piese finale, Dumnezeu Însuşi a lucrat mai bine de 22 de ani, influienţând istoria nu numai a zeci de oameni, dar şi a unor ţări întregi.

Asumarea întregii dureri a tatălui i-a adus involuntar rangul de patriarh, deopotrivă cu tatăl său.

Asumarea întregii dureri a Tatălui pentru toţi fiii Lui ne este garanţia identificării cu El.

(Această istorie este o variantă vechi-testamentală a pildei “fiului risipitor”).

Excepţional tablou! Excepţional “Jucător” de puzzle!