Dumnezeu stinge focul prin foc

In urma cu doua luni Dumnezeu ne-a vorbit intr-o intalnire a pastorilor prin mesajul fratelui Alexandru Neagoe despre foc.

Cele mai multe biserici de azi au pierdut focul lui Dumnezeu, iar ca surogat au aprins un foc strain. Focul strain prezent astăzi in atâtea locuri, falsificand si simuland inchinarea este de fapt focul damnarii, un preambul al focului vesnic din iad.

„Focul iadului este stins de Dumnezeu prin focul rugaciunii” si mă bucur ca pot atasa de aceasta afirmatie numele titanului rugaciunii Leonard Ravenhill, altfel as fi fost suspectat de erezii escatologice si soteriologice. Nu, nu cred ca sufletele oamenilor morți mai pot fi scoase din pierzare vesnica. Isus Cristos Domnul a afirmat ca „Fiul Omului are putere pe pamant sa ierte pacatele” (Marcu 2:10). Starea lor vesnica e ireversibila, crez dovedit de noi in mod practic prin lipsa rugaciunilor pentru morți cu vesnicele lumanari aprinse pentru cei raposati la intrare in clădirea bisericii. Falsul acestei inchinari este o alta dovada a focului strain ce arde in atâtea biserici.

Durerea cea mai mare este ca focul Duhului Sfant doar palpaie in cei mai multi credinciosi sau chiar e stins, de aceea oamenii sunt reci. Bisericile au o temperatura scăzută deoarece lipseste agonizarea in rugaciune pentru sufletele pierdute ce inca trăiesc.

Focul Duhului lui Cristos e stins pentru ca nu mai curg lacrimi pentru oamenii ce merg pentru totdeauna in vesnicie unde nu va fi prezenta lui Dumnezeu. Ce tragedie si ce nepasatori si distrasi(ți) am ajuns in fata ei. Plangem pentru tot felul de trivialitati si ne agitam pentru efemeritati. Am ajuns ca in locul mesajelor cu foc sa avem mesaje cu forma doar. Dumnezeu isi cheama poporul la mijlocire pentru o lume peste care sta gata sa se reverse mania lui Dumnezeu, directionata spre oamenii ce inabuse adevarul sfant. Crestinii au ajuns sa se roage in medie mai putin de 30 de secunde pe zi, iar pastorii nu se roaga in medie mai mult de 5 minute pe zi. Tot Leonard Ravenhill avertiza bisericile sa nu se aștepte la o trezire spirituala cu doar o intalnire de rugaciune de o ora pe saptamana.

Forta de atractie a pământului e atât de mare încât am devenit dezinteresati de CER, iar de IAD am uitat cu totul. Spiritul egoist-materialist ne-a afectat si viziunea eternitatii in asa fel încât ni se pare inutil si lipsit de pragmatism sa mai investim timp in rugaciune. Acest spirit a facut sa ne alegem cu o perceptie cat se poate de eronata asupra vesniciei. Fiindca nu ne mai ingrozim de iad, oamenii au devenit din ce in ce mai dezinteresati de cer, iar pământul ii lasa tot mai dezgustati de ceea ce le oferă.

Ce e de facut?

E vremea TREZIRII! E vremea sa vedem focul rugaciunii aprins! Oare cine isi va asuma o astfel de responsabilitate? Marele om al rugaciunii, Richard Baxter din Anglia anilor 1650 afirma ca daca minerii ar face schimb cu munca lui in rugaciune, dupa doua saptamâni ar veni înapoi si ar cere sa se întoarcă in mina atât de extenuanta e munca rugaciunii agonizante, asidue, continue. Focul TREZIRII va începe sa arda cu o singura condiție: cand credinciosii vor începe sa tanjească intens dupa manifestarea prezentei lui Isus Cristos in viata lor personală si in mijlocul adunarii locale.

Fara manifestarea prezentei Sale transcendente sfinte, Biserica va ramane mai departe in atipire, iar omenirea pierdută, cu o conceptie eronata asupra vesniciei fara prezenta lui Dumnezeu. Iadul inseamna absenta prezentei lui Dumnezeu pentru totdeauna. Iadul este durerea incomensurabila, interminabila, ireversibila, incomprehensibila, inevitabila daca focul rugaciunii ramane inca stins.

Fie ca anul 2013 sa fie un an al rugaciunilor intense si inflacarate.

De Ovidiu Petric