Dintre cele patru referinţe (Iona 1: 14; Ps. 135: 6; Ps.115:3, Dan 4: 35) unde găsim afirmaţia că Dumnezeu face ce vrea, cea din Ps 115: 3 este cea mai scurtă dar completă. Aceasta are două consecinţe radical opuse. Amândouă ne uimesc prin efectul lor spiritual, universal.
Este vorba, desigur, despre Dumnezeu Tatăl. El face tot ce vrea! Poate să creeze instantaneu o lume hiper- sofisticată, poate să stârnească un tunami cât am aprinde noi un chibrit, sau poate să stâlcească Pământul între degetele Lui într- o fracţiune de secundă. Uraganele, vulcanii, cutremurele sau meteoriţii sunt doar metode pedagogice, elegante şi elementare de a ne arăta puterea de care dispune la nevoie. Cataclisme inimaginabile sunt depozitate în cămara Lui pentru vremurile sfârşitului. El poate face tot ce vrea fără să dea socoteală cuiva. Tot El, poate interveni în istoria vieţii oamenilor, să le schimbe radical cursul sau caracterul. Dintr-un ateu, într-un credincios devotat. Dintr-un rebel şi antisocial într-un om în slujba celor mai umili. Nimic nu este de mirat din partea Lui (Gen 18: 14). Poate transforma o fiinţă dintr-o fiară sălbatică într-un om (Lc.8:29). Şi invers, din cel mai autoritar şi eficient om de pe planetă, într-un bou…(Dan.4: 33)
Prima surpriză este să aflăm că nu mai este altcineva care să facă tot ce vrea! Nici chiar Fiul Lui Dumnezeu nu a făcut şi nu face tot ce vrea. Şi El rămâne Dumnezeu! Domnul Isus spune: “mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes”(I. 4:34). “nu caut să fac voia Mea ci voia Tatălui” (I. 5:30); “M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea…” (I. 6:38). In rugăciunea dinaintea răstignirii, cu preţul vieţii spune “nu cum voiesc Eu ci cum voieşti Tu” (Mat. 26.39). Magnifică supunere şi cedare a dreptului de decizie în cele mai delicate aspecte, dar spre folosul lui Dumnezeu Tatăl şi al omenirii.
In alta ordine de idei, în Numeri 15:39 Dumnezeu cere poporului: “să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri” ci să păziţi poruncile! Să nu faceţi tot ce voiţi ci ce trebuie! Ce v-a fost poruncit! Tendinţa omului de a-şi face poftele este veche de când lumea de aceea au şi fost date cele 10 porunci. Unde duce trăirea după poftele proprii şi nu după norme şi porunci? Ca în zilele lui Noe, s-ar ajunge ca pentru o vânătaie să se facă o crimă. Pentru o zgârietură să fie ucis un om. Ne-am întoarce la legea celui mai puternic. Prin efectul de avalansa, pământul ar fi iar plin de silnicie. Sau, ca în vremea judecătorilor când “fiecare făcea ce-i plăcea”. In cetatea levitică, preoţească şi de scăpare, Gheba lui Beniamin orgie macabră, colectivă. Asumată apoi prin război civil de către opinia publică a seminţiei (Jud. 19, 20). Imposibil de descris!
Cu toate acestea, în vremurile noastre, dupa 4000 de ani de civilizaţie globală, în 1910 a fost lansat un slogan care a distrus lumea doar într- un secol. “Fă ce-ţi place”spunea Aleister Crowley. Deşi aparent nevinovat, acest slogan a ajuns să fie fisura ce a rupt barajul dezmăţului ultimului secol. Însuşi cel ce l-a lansat a devenit “părintele satanismului modern”, ovaţionat îndelung la concertele rock din anii 1970. Sloganul acesta a fost răspândit prin muzică şi “împrospătat” în diferite moduri, dar mesajul a rămas acelaşi. Iată câteva din aceste forme extrem de cunoscute şi în mediile evanghelice:
“este viaţa mea şi fac ce vreau cu ea”
“cine eşti tu să mă judeci”- (fac ce-mi place)
“cine eşti tu să îmi spui ce trebuie să fac?” (fac ce îmi place)
“nu există adevăr absolut, totul este relativ” (deci, pot face ce-mi place)
“nimic nu este adevărat, totul este permis”
“trăieşte clipa” (fă ce îţi place).
“eu n-am avut, lasă ca măcar copiii să aibă” (eu nu am putut să fac ce mi-a plăcut dar copiii mei să facă ce le place.
“nu te lega de copiii mei, este famila mea! Nu te amesteca!”- (fac ce- mi place)
“fiecare cu gustul lui”- (fac ce îmi place)
“traieste si lasa si pe altii sa traiasca” (toţi să facă ce le place)
Consecinţa devastatoare (şi surpriza) este prăpastia dintre părinţi şi copii. Părinţii vor să îi înveţe ce să facă şi cum trebuie să facă în viaţă, iar copiii sunt “setaţi” prin massmedia şi prin educaţie să facă ce le place. Cele două nu se potrivesc nicicum iar părinţii, pentru că insistă, “devin” duşmanii numărul unu ai copiilor.
Pe de altă parte, industria plăcerilor produce profituri uriaşe celor ce o gestionează. Diavolul avea (ceva) dreptate când spunea “omul dă tot ce are pentru viaţa lui” (Iov 2:4). Cei mai mulţi (dar nu toţi) dau tot câştigul pentru distracţie, pentru senzaţii şi plăcere. Materie primă şi piaţă de desfacere pentru o industrie uriaşă. Unii îşi vând chiar şi sufletul pentru a face tot ce le place.
Totul pornind aparent de la dorinţa de a trăi, în realitate este o rebeliune împotriva dreptului Dumnezeu de a face tot ce vrea şi de a dispune ce trebuie făcut.
Recapitulare:
- doar “Dumnezeul nostru… face tot ce vrea”
- Domnul Isus nu a făcut ce a vrut
- lumea ne manipulează abil să facem ce ne place, pentru a ne distruge financiar, spiritual, moral, etc.
Conluzii:
Mediul evanghelic a fost grav afectat de acest fenomen!
Trebuie să ne reevaluăm poziţia faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de situaţia în care am ajuns şi să ne repoziţionăm acolo unde trebuie să fim. Nu este datoria noastră să schimbăm societatea sau sloganele şi obiectivele ei. Aceasta este treaba lui Dumnezeu! Este de datoria noastră să (re)stabilim o relaţie corectă pentru noi şi familiile noastre cu Dumnezeu şi Cuvântul Lui.
“să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri…Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru (Num. 15:39 b, 40)
Tibi Ciortuz