El m-a condus, ce glorie

El m-a condus, ce glorie!
Cuvinte de mângâiere,
Oriunde-aş fi, orice-aş face,
Mâna Domnului mă duce.

Cor:
El mă duce, mă conduce,
Cu braţele-I puternice;
Îl urmez plin de credinţă,
Căci mâna Lui mă conduce.

Doamne-Ţi dau mâna mea-n a Ta;
Nicicând nu mă voi întrista,
Îţi mulţumesc pentru toate,
Căci mâna Ta mă conduce.

Iar când al meu lucru sfârşesc
Şi biruinţa dobândesc;
Nu mă tem, nici chiar de moarte,
Căci mâna Ta mă conduce.

Joseph Henry Gilmore a intenţionat să predice din Psalmul 23 la o întalnire de miercuri seara a Bisericii Baptiste Nr. 1 din oraşul Philadelphia, statul Pennsylvania. În anul 1862, studentul în vârstă de 28 de ani pregătit să devină pastor, Henry a fost invitat să predice în faimoasa Biserică Baptistă Nr.1.  “M-am gândit să ţin un studiu despre Psalmul 23. Am mai ţinut acest studiu de trei sau patru ori, dar de data aceasta nu am reuşit să trec de fraza “El mă duce…”  Aşa am rămas de impresionat de această frază că m-am gândit să o dezbat ca subiectul principal.” Mai târziu, în timpul zilelor negre a Războiului Civil (1861-1865) din Statele Unite, această temă l-a ajutat să se concentreze asupra conducerii lui Dumnezeu.

Dupa slujba de la biserică din acea seară, Henry şi alţi câţiva prieteni au fost invitaţi la masă în casa diaconului bisericii. Henry a scris despre aceasta:  “Atunci am continuat discuţia despre conducerea divină a lui Dumnezeu. Pe când vorbeam şi ascultam, am scris pe hârtiile studiului meu cuvintele acestui imn.  Când am ajuns acasă, am dat hârtiile soţiei mele şi după câtva vreme am uitat întâmplarea.”

Dupa trei ani, ca pastor în statul New Hampshire, Henry a fost invitat să predice la Biserica Baptista Nr. 2 din oraşul Rochester, statul New York.  “Am luat cartea de cântări de pe bancă să văd ce imnuri cântau ei în biserica lor şi am rămas uimit să văd imnul pe care l-am compus cu ani în urmă.”

“Când am ajuns acasă, i-am povestit soţiei incidentul şi i-am spus că nu înţeleg ce s-a întâmplat. Imnul meu a fost pus pe o melodie compusă de Dr. William B. Bradbury. Dar eu nu am dat cuvintele nimănui!”  Soţia mi-a zâmbit şi mi-a explicat că i-au plăcut versurile aşa de mult că a vrut ca şi alţii să fie binecuvântaţi de ele. Aşa că a dat imnul spre publicare revistelor “The Watchman” (Străjerul) şi “Reflector” (Gânditorul).  Ambele reviste au publicat versurile imnului.

Faimosul compositor creştin William Bradbury a compus melodia şi a adăugat ultimile două versuri din refren.  Henry a privit această întâmplare ca fiind conducerea divină a lui Dumnezeu de a accepta poziţia de pastor a bisericii din Rochester. După doi ani a fost angajat să predea limba Ebraică la Seminarul Teologic din Rochester. Iar după un an a fost angajat ca profesor de logică şi literatură Engleză la Universitatea din Rochester, unde a rămas pană la ieşirea la pensie în anul 1908. Una din catedrele de Engleză din cadrul universitaţii este numită dupa el.

Daniel Pincu