Eveniment Areopagus – Receptie

securedownloadDragi prieteni,

Luni, 3 iunie 2013, de la ora 19.00, Centrul Areopagus din Timişoara vă invită la o seară specială ce se va încheia cu o recepţie şi va găzdui două evenimente:

  • Dr. Dirk Brand, specialist în drept constituţional din Africa de Sud, va susţine prelegerea cu tema Rolul bisericilor într-o societate democratică – Studiu de caz: Africa de Sud.
  • În cadrul acestei întâlniri, va fi lansat debutul Seriei de studii creştine Areopagus, prin publicarea în limba română a două articole din colecţia Cambridge Papers – articole semnate de Dr. Michael Schluter: “Relaţionismul: în căutarea unei viziuni biblice asupra societăţii” şi “Rădăcinile: normă biblică sau anacronism cultural?”. Toţi participanţii la eveniment vor primi gratuit câte un exemplar din cele două studii.

Participarea la eveniment şi la recepţie este gratuită, fiind însă necesară confirmarea participării prin e-mail (educatie@areopagus.ro) sau telefonic (0256-487485), cât mai curând posibil.

securedownload

Vă aşteptăm cu drag.
Cu preţuire,
Paulian Petric
Departamentul educaţional al
Centrului Areopagus Timişoara
www.areopagus.ro