Franklin Graham încurajează creștinii ca să intre în politică, de vreme ce „homosexualii, lesbienele și alți oameni împotriva lui Dumnezeu sunt deja acolo”

481-franklin_grahamFranklin Graham, fiul evanghelistului Billy Graham, îi încurajează pe creștini să se implice în politică și conducere, pentru a putea milita pentru valorile creștine, împotriva „homosexualilor și lesbienelor din politică, precum și a oamenilor care sunt anti- Dumnezeu.”

„Sunt aici ca să îți spun ție, Biserică, faptul că Dumnezeu iubește pe toți oamenii și a murit pentru păcatele noastre. Noi avem responsabilitatea de a duce mesajul acesta până la marginile pământului. Vreau să vă încurajez să luați atitudine în comunitatea din care faceți parte. Cine spune că noi nu putem să intrăm în politică ? Homosexualii sunt implicați în politică, lesbienele sunt implicate în politică, vă asigur de asta. Toți oamenii anti-Dumnezeu sunt implicați în politică. De ce nu ar trebui ca Biserica să fie ? Cine spune că noi nu trebuie să luăm atitudine ? Cine spune că vocile noastre nu pot fi auzite ? Implicați-vă ! ”, a declarat Franklin Graham în data de 26 ianuarie la o Conferință în statul Oklahoma.

Pastorul a tras un semnal de alarmă pentru cei care vor lua în seamă chemarea de a intra în politică, fiind creștini și urmași ai căilor Domnului Isus Hristos, prezentate în Biblie.

Să vă spun ceva – există un preț de plătit. Există un preț și ar fi bine să înțelegeți acest lucru. Dacă Îl acceptați pe Hristos, să știți că sunt oameni care își vor bătea joc de voi. Sunt oameni care, atunci când veți merge la școală sau la serviciu, ei vă vor spune: „Tu ești unul din acei oameni ce te bat la cap cu Biblia, nu-i așa ? ”Acești oameni vor râde de voi și vă vor întoarce spatele. Vor fi vecini care au fost odată prietenii tăi și care nu vor mai fi prieteni din cauză că-L urmezi pe Isus. Există un preț de plătit. Gândește-te la ce are să te coste. Sunt aici ca să îți spun că singura cale, singura speranță nu este un republican, democrat sau orice alteva, ci singura speranță este ca această țară să se pocăiască de păcatele sale și să se întoarcă din nou la Dumnezeu, Tatăl nostru, și la Fiul Lui, Domnul Isus Hristos – altfel, nu există nicio speranță”, a zis Graham.

Sursa: Christianpost.com, via stiricrestine.ro