FRICA DE DOMNUL (IV), de Tibi Ciortuz

Principiul fricii de Dumnezeu a fost principiul ideologic al unui imperiu cu o expansiune politică, militară, economică, socială incredibilă, extrem de rapidă şi robustă vizibilă în istoria scrisă a acestei perioade. Renunţarea la acest principiu a adus mult mai repede dezastrul la finalul domniei lui Solomon, dezastru evidenţiat în primii 3 ani de domnie ai lui Roboam. 

Această evoluţie este argumentată de frecvenţa deosebită a acestor termeni în timpul lui. David pomeneşte de cca 26 de ori frica de Domnul în 70 de psalmi semnaţi de el. Şi Solomon foloseşte aceşti termeni de 26 de ori în cărţile lui. Astfel: frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pv 1:7), catalizatorul înţelepciunii (Pv 15:33), şi concluzia tuturor ştiinţelor (Ecl 12:13).

Şi în celelalte perioade de reformă sau criză spirituală este pomenită frica de Dumnezeu cu frecvenţă sporită. Samuel, în cuvântarea rostită cu ocazia lepădării poporului de Dumnezeu şi adoptarea stilului social, politic, economic al neamurilor pomeneşte de 3 ori frica de Dumnezeu în 1 Sam. 12: 14, 18, 24. Este foarte
posibil ca Samuel să-l fi învăţat pe David acest principiu când locuiau împreună la Naiot (1 Sam 19:18).

În vremea lui Iosafat, 2 Cron 19:7,9, când sunt colonizaţi samaritenii, de 5 ori în 15 versete este pomenită frica de Dumnezeu de către cronicar (2 Imp. 17: 24-41). Neemia foloseşte termenul „frica de Domnul” de 7 ori în timpul reformei lui (în 13 capitole), Isaia de 16 ori, iar Ieremia de 10 ori, Maleahi îl pomeneşte de 11 ori în 4 capitole, ca un mesaj disperat înaintea “scufundării”…

În Noul Testament Luca este cel ce foloseşte cel mai des termenul de frică de Dumnezeu. In Evanghelie de18 ori, iar în Fapte de 19 ori. Cum era de aşteptat, cel mai dens verset în favoarea fricii de Dumnezeu este rostit de Domnului Isus. Apare de 3 ori într-un verset. El subliniaza cu prisosinţă principiul: „Da, vă spun, de El să vă temeţi!” Luca 12:5. Isaia scria despre Domnul Isus: “plăcerea Lui va fi frica de Domnul.” Isaia 11:2,3.

Bisericile pomenite în Faptele Apostolilor au fost infiinţate având la bază oameni temători de Dumnezeu. Ierusalim FA 9:31; Tiatira FA16:14; Tesalonic FA17: 4; Atena 17:17; Corint 18:7; Efes 19:17. 

Lui Timotei, apostolul Pavel îi scrie prima carte pomenindu- i de 11 ori în 6 capitole despre evlavie. Termenii nu lipsesc nici la ceilalţi evanghelişti şi apostoli dar nu vom insista aici asupra lor.

În Apocalipsa, cartea scrisă de „Apostolul iubirii” nu este pomenită deloc dragostea de Dumnezeu! (doar lipsa dragostei în general în acţiunile bisericii din Efes). În schimb este pomenită frica de Dumnezeu de 4 ori, de fiecare dată în prezenţa tronului de domnie al lui Dumnezeu de către fiinţele care stau înaintea Lui. Nu se spune „lăudaţi- L cei ce L-aţi iubit pe El” (Ap 19:5) ci “cei ce vă temeţi de El”.  

Acesta este scopul: teama sfântă. Nu o teamă paralizantă de înstrăinare fără speranţă, ci una activă, cu evlavie. Dragostea ne apropie să Îl cunoaştem pe EL, să ajungem în prezenţa Lui, în relaţia cu El, teama ne ţine la distanţa regulamentară. Nu ne este permisă apropierea neglijentă, accidentală, provizorie sau vulgară, nici obrăznicia sau neseriozitatea cu Dumnezeu.

(Va urma)