Frica de Domnul

Există trăsături de caracter absolut indispensabile vieţii de credinţă despre care, însă, se cunoaşte puţin sau chiar deloc. Unele din aceste trăsături sunt evlavia, frica şi teama de Dumnezeu.

În prezentul articol vom face doar o survolare rapidă a temei fricii de Dumnezeu, pentru a evidenţia amploarea ei în Biblie şi nicidecum pentru a epuiza explicaţiile şi implicaţiile aferente.

Unul din motivele pentru care nu este dezbătută tema fricii de Dumnezeu este chiar numele ei care produce deja un disconfort. Alt motiv este faptul că a fost o perioadă în parcursul bisericilor evanghelice în care a fost promovată o învăţătură conform căreia omul trebuie să-L slujească numai din dragoste pe Dumnezeu şi
nicidecum din teamă, negând total (şi nejustificat) necesitatea temerii de Dumnezeu. Problema acestei învăţături este că pe lângă faptul că nu este conformă cu Scriptura (dupa cum vom vedea) a făcut ca, odată cu anularea temerii de Dumnezeu, să dispară şi respectul de El precum şi evlavia. Ca urmare s-a “realizat” o desacralizare a vieţii de credinţă dar chiar o imagine desacralizată a lui Dumnezeu Însuşi. Dacă nu mai avem respect de Dumnezeu, de ce am avea de oficialităţi, de biserică, de slujitori, părinţi, profesori, semeni, natură, etc.? Dacă nu ne temem de Dumnezeu, de ce ne-am ruşina de oameni?

Se ridică două întrebări: 1. Care este învăţătura Scripturii pe această temă? 2. Pot coexista dragostea şi
frica de Dumnezeu în aceeaşi persoană?

La o primă privire atentă asupra textului Scripturii vom constata:
1. Frecvenţa mare a apariţiei acestei teme (cca. 290 de ori).
2. Cele mai mari personalităţi ale Scripturii vorbesc cel mai mult despre frica de Domnul.
3. În toate perioadele de reformă spirituală sau criză spirituală ale poporului Israel, această temă apare cu o frecvenţă mărită.

În DEX teama este o “stare de nelinişte și de tulburare”, iar frica este o “adâncă stare de neliniște și tulburare”. Frica este mai mult decat teama, dar noi vom analiza împreună cei doi termeni în acest articol.

Există în Scriptură mai mulţi termeni ce sunt apropiaţi ca sens. Pentru o mai bună înţelegere, încercând să încadrăm cele două sentimente între altele apropiate, mergând spre concentraţie “tare”, spaima este treapta supeioară, iar groaza o urmează. Dumnezeu NU intenţionează ca poporul Lui sa fie speriat sau îngrozit de El. În concentraţie “moale”, sentimentele care devansează sunt cinste (sau respect) şi anterior evlavia (“asociere între respect profund si dragoste” – DEX). Astfel putem face următoarea progresie: dragoste, evlavie, cinstire (respect), teamă, frică, spaimă, groază, moarte (1 Tim. 1:9, Mal. 1:6, Ps. 88:15,16; Ps. 90:7; Ps.83:15, etc).

Putem trage o primă concluzie: frica de Dumnezeu este mai mult decât un respect profund, este un respect ce se poate identifica mai degrabă cu teama. In acelaşi timp, frica de Dumnezeu nu este spaimă paralizantă, blocantă, inactivă, morbidă, ci o frică ce necesită acţiune dar cu foarte, foarte multă grijă.

(Va urma)

de Tibi Ciortuz