Marius Birgean

Gânduri pentru frați și surori

Iubiți frați și surori,

În fiecare an, sărbătorile pascale produc în sufletul oricărui credincios adevărat cele mai intense emoții și cea mai mare bucurie posibilă. Perioada de pandemie prin care am trecut și încă trecem și multele incertitudini produse de aceasta nu ar trebui să diminueze impactul spiritual al praznicului morții și învierii Domnului.

Mai mult ca oricând, se cuvine în această perioadă specială a anului să ne oprim din iureșul preocupărilor vremelnice și să ne concentrăm atenția sufletului asupra celei mai mari taine posibile: aceea a dragostei divine manifestată în jertfirea Fiului Său și învierea Sa din morți. Nu vom putea înțelege niciodată măreția acestei taine, dar orice prilej de meditație va putea mări înțelegerea spirituală și va crește adorația față de Mântuitorul.

Apostolul Pavel scriind romanilor, le amintește că Dumnezeu și-a manifestat dragostea față de noi „prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi”. În Vinerea Mare, Fiul unic al Tatălui Își dădea viața ca jertfă pentru a ne scăpa pe noi cei vinovați de mânia lui Dumnezeu și pentru a ne împăca cu Tatăl. Iar în Duminica Învierii, Dumnezeu Tatăl avea să ratifice valoarea jertfei cristice, înviindu-L din morți odată pentru totdeauna.

Tot Pavel, scriind celor din Corint le spune: „Dacă numai pentru viața acesta ne-am pus nădejdea în Cristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți” (1 Cor.15.19,20). Acest „dar acum” face toată diferența dintre viață și moarte, dintre o existență mizerabilă, lipsită de scop și speranță și una plină de scop și speranță. Tocmai de aceea avem speranță și această speranță nu dezamăgește! Toate celelalte dezamăgesc, nu și aceasta.

Vremurile pe care le parcurgem sunt dificile, dar un om născut din nou știe și poate să le traverseze pentru că el are în Cristos, Domnul cel Viu o speranță autentică. În fața provocărilor prezente care sunt dificile și în fața celor care vor veni, aș vrea să te întreb: “Ai această speranță? Trăiești fiecare zi în lumina ei? Ti-ai pus nădejdea în Cristos, în jertfa Lui și biruința lui asupra morții? Este El Domn peste orice aspect al vieții tale?” Dacă nu ești sigur de aceste realități, folosește aceste sărbători ca mijloc de apropiere de Dumnezeu prin Cristos, mărindu-ți dedicarea față de El și încrederea în El!

În numele comitetului Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara, doresc să urez tuturor credincioșilor bisericilor din Comunitatea noastră, sărbători binecuvântate care să Îl aibă în centrul lor pe Cristos, speranța noastră. Cristos a Înviat!

Pastor Marius Birgean,

Președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara