Gluma IADULUI

Ovidiu-PatrikIn ultimii ani unii evanghelicii au lăsat garda doctrinara jos si au scornit o escatologie insultatoare rastalmacind cuvintele Mantuitorului cu privire la iad.

Nu era suficientă erezia blasfemiatoare a purgatoriului catolic, “evadarea” ortodoxa din iad gratie pomenilor, slujbelor, lumanarilor si altor aberatii cu pretentie teologica, anihilarea adventista prin care aceștia au desființat cu totul iadul – ei nu cred in iad (adventistii nu cred in iad pe motiv ca Dumnezeu e prea bun sa țină un om in chinul vesnic, asa ca il anulează, il “desființeaza”), conceptie identica Martorilor lui Iehova.

Asa ca peste toate acestea s-a lăsat degradanta si ignoranta părere a unui segment evanghelic in ascensiune, ce denatureaza si deformeaza din plin natura caraterului DREPT a lui Dumnezeu – dreptatea lui Dumnezeu – este anulată de scrierile precum “Love Wins” de Rob Bell, care afirma un Dumnezeu prea bun, care in final va ierta toate persoanele care au trăit pe pamant si nu le va lasa sa sufere vesnic.

Evanghelicii încep încet dar sigur sa nu mai creadă in iad, din cate se pare atât in teorie, cat si in practica, deși Mantuitorul Isus Cristos a vorbit in Evanghelii mai mult despre iad decât despre cer.

Afirmatiile Bibliei cu privire la iad sunt cutremuratoare. Isus Cristos a vorbit extensiv si detaliat despre starea eterna lipsită de prezenta divina.
Domnul Cristos a numit iadul in termeni ca: locul pedepsei vesnice,
Cand Dumnezeu Insusi vorbeste despre locul vesnic al lipsei prezentei Lui il numește: locul unde viermele nu moare si focul nu se stinge, focul gheenei, pedeapsa vesnica, lacul de foc si pucioasa, moartea a doua, intunericul de afara.

Am ajuns sa portretizam prin teologia si trairea noastra un cer care face iadul suportabil si neingrozitor. Cand vorbim despre cer, nimeni nu mai fuge de iad si nimănui nu i se mai pare o tragedie daca ar rata cumva cerul, pentru ca in final se va ivi luminița si acolo in bezna iadului. Cristos numește acel loc intunericul de afara (Matei 22-23) sau in alta parte negura.
Am ajuns sa vorbim despre iad atât de usuratic, încât nici o emotie radicala nu mai e starnita nici in copiii luminii si nici in cei ai întunericului.

Lumea crede ca glumim. Lumea crede ca IADUL e o poveste religioasă exagerata cu scopul de a manipula masele de oameni.

A fost un om pe nume Lot ce locuia in Sodoma înainte de judecata adusă de Dumnezeu cu foc si pucioasa peste cateva cetati ale vremii respective. Lot, nepotul primului evreu, Avraam, a fost unul dintre supravietuitorii incinerarii urbane adusă de Dumnezeu peste Sodoma si Gomora.
Cand si-a anuntat ginerii ca vine judecata promisa de Dumnezeu, ginerii au crezut ca totul este o GLUMA. Nu a fost o farsa divina. Dumnezeu nu este in bussiness-ul divertismentului cu farse, comedii ridicole si glume cu planurile Sale sfinte.

Oamenii de azi sunt martorii mesajului judecatii pe care il transmitem noi si rad de simtul umorului pe care ni l-am cladit cu lucruri sfinte, cu insasi revelatia lui Dumnezeu. Le vorbim de iad si oamenii cred ca GLUMIM. Asa ca am abandonat si noi subiectul vremurilor din urma. Cand deschidem subiectul despre iad, fie l-am infestat cu ura, fie cu îndoială, cu incertitudine sau neclaritate.

Despre iad are voie sa vorbească doar cel cu ochii umeziti de lacrimile pierzarii vesnice, doar cel cu inima zdrobita pentru semenii pe cale de a fi damnati vesnic, doar cel profund smerit de nevrednica ispasire a pedepsei vesnice de către Isus Cristos ce l-a înlocuit definitiv si irevocabil pe pacatos la cruce, doar cel ce a experimentat schimbarea identitatii de “copil al maniei” (al pedepsei vesnice) in copil al Imparatiei vesnice, datorită ispasirii tuturor pacatelor de către Isus Cristos la cruce.

Este imperativ ca discursul escatologic despre iad sa fie abordat cu cea mai mare seriozitate in spiritul urgentei.

Ovidiu Petric