Crucea. Înseamnă moarte. Moarte sigură, dar lentă, administrată cu picătura. Înseamnă tortură. Toate junghiurile, durerile, înţepăturile, arsurile pe care le poate simţi un trup de om, aduse la intensitate maximă şi deodată. Crucea înseamnă batjocură. E spectacol public, gratuit. Acolo poate să strige cine ce vrea, poate să scuipe, poate să înjure că victima oricum e total neputincioasă şi nu va sări nimeni să o apere. Şi nici nu merită întrucât Crucea înseamnă pedeapsă. Pedeapsă judecată şi blestem, dar se socoteşte că cel crucificat le meriţă din plin, că se întoarce peste capul lui tot răul ce l-a făcut în timpul vieţii.
Asta e crucea, acel lemn năclăit de sânge. Dur cuvânt. Aspru cuvânt. Un cuvânt care trezea fiori şi provoca groază. Un cuvânt care scandaliza.
Nu mai e cazul. Astăzi, crucea e băbuţa inocentă care cu riscul de a cădea, ia mâna de pe bară şi îşi face semnul când trece tramvaiul prin Sinaia (TM). E o chestiune şmecheroasă din piele întoarsă sau din lemn, agăţată de geantă, de gât, de mână. E un aranjament mai mult mai puţin reuşit prin care se intră în baptistier. E o temă ce apare prin cântările noastre, cele mai lente şi mai molâi.
Nu, nu Crucea asta a înfipt-o Dumnezeu în ţărâna noastră blestemată, ci alta. Ea este tot urâtă de lume. Ea încă produce scandal (nu scandaluri ridicole, ca cele de prin adunările noastre, dacă-i voie sau nu…), ci adevăratul scandal al Crucii. Acea reacţie a omului care îi înţelege duritatea, care înţelege cât e de urâtă şi de respingătoare.
Noi ne-am făcut o alta. Din lemn bine şlefuit şi lăcuit, care să nu ne zgârie. Una goală, fără jertfă. Fără niciun trup sfârtecat pe ea, ca să nu ne deranjeze. Ca să ne putem cânta în voie sentimentalismele noastre. Vorbim şi cântăm ca morile stricate despre “prezenţa taaaa, taaaa..” dar cum să intri în prezenţa Celui de trei ori sfânt dacă nu ai trecut pe la cruce? Cum să ajungi în locul preasfânt ocolind altarul de aramă din curte? Nu e nimic plăcut la vedere. Vederea Jertfei te îngrozeşte, dar doar cei ce privesc la ea sunt izbăviţi.
Înapoi deci la Crucea adevărată. La cea vie. La cea de pe care picură sânge.
Mai multe articole de Valentin Făt la: http://valentinfat.wordpress.com/