ÎNTOARCEREA FIILOR RISIPITORI-Săptămâna a cincea (Opt săptămâni de rugăciune pentru copiii risipitori ai Bisericii)

screenshot_590Duminică 6 Martie 2016Sărbătoarea (Luca 15:21-24) Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.

Atunci când fiul risipitor se întoarce acasă, o cină obișnuită sau o întâlnire tradițională nu sunt suficiente; este momentul să sărbătorim.

„Dumnezeu se bucură. Nu pentru că problemele lumii au fost rezolvate, sau pentru că durerea și suferința omului s-a sfârșit și nici măcar pentru că mii de oameni au fost convertiți și Îl laudă acum pentru bunătatea Sa. Nu, ci Dumnezeu se bucură pentru că unul din copiii Săi era pierdut și a fost găsit. El mă invită și pe mine să mă alătur bucuriei Sale. Este bucuria Domnului și nu bucuria pe care o poate oferi lumea. Este o bucurie faptul că un copil se întoarce acasă din mijlocul groazei, a distrugerii și a disperării… Dumnezeu se bucură atunci când un păcătos pocăit se întoarce. Din punct de vedere statistic, nu este foarte interesant, dar Dumnezeu nu a fost niciodată interesat de cifre. În ochii lui Dumnezeu, este nevoie doar de un act ascuns de pocăință, un gest mic de dragoste sinceră, un moment de iertare reală și El coboară de pe tronul Său și aleargă spre fiul care se întoarce; iar cerurile se umplu de sunetele bucuriei lui Dumnezeu.” – Henri Nouwen

Putem vedea în fiul mai mare cât de distorsionat era conceptul lui de bucurie. Întreg satul auzea muzica și se grăbea să ajungă la sărbătoare; numai fratele stătea afară și era extrem de suspicios. Prin faptul că el nu a intrat direct în casa tatălui, care a organizat sărbătoarea, el arăta public împotrivirea sa față de tată, lucru foarte jignitor în cultura lor. Este o faptă egală cu cea a fiului mai tânăr, la începutul pildei. Situația se repetă; un fiu este iarăși pierdut. Tatăl ar fi putut să îl ignore sau să îl pedepsească. Dar el merge iarăși către fiu, se umilește în fața tuturor și, printr-un gest neașteptat de dragoste, el încearcă să își convingă fiul să intre în casă.

Fiul mai mare nu arată nici cel mai mic respect și nu i se adresează cu Tată. Dimpotrivă, el își acuză tatăl, spunând că el era doar robul său și nu fiul său. În felul acesta el își necinstește public tatăl, și îndrăznește să spună că „niciodată nu ţi-am călcat porunca.” Fiul cel mare nu se simțea parte din familie. Din punct de vedere emoțional, el aparținea unei alte comunități. Bucuria lui venea dintr-o masă bogată cu prietenii și nu din întoarcerea fratelui său, care fusese mort și acum era viu. Fiul cel mare dorea doar o bucată de carne, ca să aibă parte de un alt fel de bucurie. Ca biserică, de unde bucuria noastră?

Rugăciune:

  1. Mulțumim:

* Pentru bucuria și sărbătoarea cu care ne-a primit Domnul la El.

* Pentru mântuirea pe care ne-a pregătit-o prin Fiul Său.

  1. Ne smerim:

* Că de multe ori nu am făcut slujirea noastră cu dragoste, ci am privit-o ca pe o robie.

* Că uneori am căutat bucuria la cei de afară, nu cu Tatăl și frații din casa Lui.

* Că uneori am fost nemulțumitori, stăpâniți de un duh de critică.

  1. Ne rugăm:

* Pentru cei care deși sunt în adunare, sunt tot pierduți, departe de Tatăl.

* Pentru cei care nu înțeleg dragostea lui Dumnezeu și se simt dezamăgiți de El.

* Ca Dumnezeu să ne umple de dragoste și înțelepciune, să știm cum să ne purtăm cu cei   pierduți, de afară, sau din casă.