Se implinesc mai mult de doua saptamani de la scandalul izbucnit in lumea islamica legata de lansarea pe Internet a filmului “Inocenta Musulmanilor” , scandal care s-a soldat cu moartea unui numar de aproximativ 30 de persoane si alte actiuni violente in Egipt, Libia si alte tari.
La acest sfarsit de Septembrie in care scriu acest articol, ecourile acestui scandal inca nu s-au stins. Dimpotriva. Lumea islamica nu va uita usor acest nou “capitol” in istoria zbuciumata a relatiilor dintre fiii lui Isamel si adeptii Profetului si restul lumii, mai ales cei din asa numita “lume crestina”.
La recenta reuniune a sefilor de state membre ale ONU, presedintele SUA, Barack Obama a rostit cu emfaza faptul ca “viitorul nu va apartine in nici un caz celor care ataca profetii unor religii”. Nici nu a rostit bine aceste cuvinte, ca au inceput sa curga comentariile, mai ales in presa Americana ostila actualei administratii. Imediat s-au facut asocieri intre descendenta sa islamica – faptul ca tatal dansului a fost de religie islamica si invitabila capitulare a SUA in fata pretentiilor de impunere a legii isalmice Sharia. In opinia sustinatorilor dreptului la libera exprimare afirmat de Primul Amendament la Constitutia SUA, actualul presedinte American s-ar fi aratat mai degraba prieten cu adeptii Sharia decat cu proprii cetateni sau cu gruparile crestine persecutate din lumea islamica.
(Ar fi fost frumos daca actualul presedinte al SUA ar fi facut referire si la soarta a zeci de mii de crestini persecutati de regimurile islamice, desprecare, in general se tace, de teama ofensarii acestor regimuri. Faptul ca nu a facut-o intr-un mod clar, convingator, este o mare problema, dar aici, este vorba despre altceva). Este vorba despre raspunsul crestin fata de oameni de alte religii si daca, in numele libertatii dreptului de expresie, crestinii isi pot permite sa atace sau sa jigneasca sentimentele religioase ale altora. Ce artrebui sa primeze: afirmarea dreptului la libera exprimare in care credem sau mai exista alte considerente la care trebuie sa tinem, cum ar fi dragostea crestina? Sau “intelepciunea de sus”? Sau prudent serpilor si nevinovatia porumbeilor?
Fara indoiala, discipolii preotului copt egiptean Zakaria Boutros, au incercat sa comunice ceva in acel film. Nu as comenta valoarea artistica a filmului (sa lasam specialistii sa se pronunte) si nici valoarea de adevar a acelei pelicule. O biografie neromantata a vietii lui Mahomed si a aparitiei si dezvoltarii Islamului in sec. al VII-lea A.D. ar oferi indicia suficiente celor care se intreaba daca Islamul este sau nu este, pana la urma o “religie a pacii.” Insa, propriile convingeri in legatura cu o anumita religie, intemeietorul ei, adeptii ei nu sunt in mod necesar si o legitimare de a ataca (chiar si prin film) acea religie. Iar faptul ca Domnul Isus si crestinismul sunt ridiculizati de atei, iar crestinii nu se supara (in modul in care o fac unii) – nu este un argument ca si noi trebuie sa procedam asa fata de altii.
Acum doua saptamani, ma aflam tocmai in Ierusalim cand am aflat pentru prima data despre tulburarile care au infierbantat multimile. Eram intr-un loc unic din Ierusalim in care se poate auzi ciripitul pasarilor, in mijlocul agitatiei si vacarmului cotidian – Gradina Mormantului. Impreuna cu grupul din care faceam parte, ne-am oprit in acel loc special pentru orice crestin cand – am auzit freamatul unei multimi care scanda cu furie fraze de neinteles pentru noi, nu departe de locul unde ne gaseam. Am aflat ca erau cateva sute de protestatari care s-au intors de la moschee, de la rugaciunea din ziua de Vineri, si s-au unit cu confratii lor din Egipt si alte locuri ca sa protesteze vehement impotriva dezonorarii profetului lor. Din fericire, nu au fost varsari de sange sau pierderi de vieti omenesti, desi caldaramul arata groaznic dupa ce circulatia a fost reluata in zona. In acel loc am avut o stranie senzatie: parca mi-a fost dat sa aud ecoul multimii de alta data care striga: ”Rastigneste-L! Rastigneste-L!” Acelasi loc- alta multime, dupa aproape 2.000 de ani…
Ma intreb, folosind celebra fraza consacrata: ’Ce-ar face Isus?” Cum ar proceda El, Adevarul intrupat? Singura cale spre Tatal? Dumnezeu din Dumnezeu adevarat? Creatorul si Sustinatorul Universului?
Da, avem dreptul sa spunem adevarul! Sa denuntam ipocrizia si tacerea suspecta a celor mari si tari ai lumii “democratice” care tac si nu iau apararea fratilor crestini persecutati si macelariti fara mila in multe tari islamice. Fratii nostri din Egipt care traiesc in fiecarezi cu teama unor noi persecutii din partea unei tari care devine din ce in ce mai radicala au nevoie de sustinerea noastra – in rugaciune si nu numai. Este de inteles, in acest sens, ingrijorarea preotului copt Boutros pentru fratii de credinta.
Ce nu este de inteles este folosirea unor metode de a spune adevarul care sunt mai aproape de cele ale “dusmanilor” crestinilor decat cele ale lui Cristos. Adevarul poate fi spus numai intr-un fel: in dragoste (Efes. 4:15) – fie ca este vorba de fratii din biserica sau de vrajmasii Evangheliei lui Cristos.
Chemarea noastra este sa Il prezentam lumii pe Cristos, frumusetea Lui, a persoanei si lucrarii Sale si nu sa il prezentam pe Mahomed ca pedofil sau homosexual sau nu mai stiu cum. O asemenea abordare nu ajuta cauzei Imparatiei si nu castiga pe nimeni la Cristos. Castiga insa cei care, animati de dragostea lui Cristos, nu si-au iubit viata pana la moarte si prefer sa sufere ca si El, stiind ca suferinta lor are valoare in progresul Bisericii lui Cristos.
Poate, constitutiile democratice permit astazi, in tarile democratice dreptul la exprimare, dar Cristos nu ne lasa decat un singur drept: acela de a iubi asa cum a iubit El.
Marius Birgean