Unul din lucrurile care mă îngrijorează foarte mult în ultima vreme este să văd cum poți enerva pe toată lumea prezentând o poziție biblică și echilibrată asupra unui subiect extrem de controversat cum este homosexualitatea.
Sunt unii care se supără că de ce nu ai zis nu știu ce, iar alții că de ce ai zis nu știu ce. Faptul că unii creștini sunt uneori mai acizi decât alții care nu pretind a fi creștini nu mă surprinde prea tare. Mă întreb oare ce a vrut să spună Cristos când a zis că a doua poruncă, în ordinea importanței, este: “Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”. (Matei 22:39)
Teama mea, însă, este că unii creștini au găsit în această controversă ocazia să spună, nu direct, ci pe ocolite: “Ce bine că nu sunt homosexual că pe ăștia Dumnezeu îi pedepsește cu moartea.” Dar în Scriptura din care citesc eu scrie: “Plata păcatului (a oricărui păcat, inclusiv homosexualitatea) este moartea”. (Romani 6:23)
Am văzut multă ipocrizie în ultima vreme și multă “sfântă indignare.” Ne este greu să acceptăm că noi am pierdut bătălia pentru familie nu în parlamente, guverne sau curți de justiție, ci acasă și la biserică. Nu e nevoie să fim ipocriți, pentru un creștin homosexualitatea este scârboasă și extrem de păcătoasă, Biblia este extrem de clară pe aceată temă.
Dar curvia, adulterul, divorțul, pornografia, lovirea soției, neglijarea copiilor, minciuna sau bârfa, nu ar trebui sa fie? Nu mă înțelegeți greșit! Știu că păcatul homosexualitatii, fiind cum zice Pavel “împotriva firii” ne provoacă un dezgust mai mare, dar să nu creadă cineva că dacă nu e homoxesual, dar le face pe celelalte, este un sfânt.
Da, trebuie să urâm păcatul, inclusiv al nostru, dar pe unii trebuie să-i smulgem din foc. Iar pentru asta trebuie să-i iubim. Dacă ne este greu ar trebui să recitim Luca capitolul 15 de atâtea ori până vom înțelege inima de Tată a lui Dumnezeu și până vom redescoperi puterea iubirii.
Cred că este de mai mare folos să luăm atitudine publică, tranșantă, cu privire la păcat și să prezentăm oferta salvării prin Cristos, decât să ne tot analizăm unii pe alții și să lăsăm impresia unui creștinism acid și lipsit de iubire.
Și încă ceva, când Cristos s-a adresat fariseilor și cărturarilor din vremea Lui (e bine să ne întrebăm de ce) spunându-le: “Vai de voi…”, de mai multe ori…în adresarea Lui nu era ură, ci compasiune.
Iubește-l pe semenul tău ca pe tine însuți și ferește-te de orice păcat…”Fiți îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alții salvați-i smulgându-i din foc, iar altora arătați-le îndurare, dar cu teamă, urând până și tunica mânjită de fire!” (Iuda 1:22-23)
Samy Tuțac