Mândru că sunt român: cel puţin 1 motiv

301961-tricolorMereu ne plângem de biata noastră ţărişoară. Ne plângem de români. Că sunt corupţi, că sunt necivilizaţi, că sunt leneşi…O facem ca şi cum am fi extratereştri. Apoi începem să povestim cu o pasiune neobosită despre cum e „dincolo.” „La ei,” care în general îi desemnează pe germani sau pe americani, „nu este gunoi.” „Te amendează dacă arunci guma pe jos. Nu este praf.” Găsesc că este foarte interesant că oameni care se plâng în legătură cu corupţia din România încep să povestească în momentul următor despre vreun poliţist „rău” care i-a amendat pentru că nu aveau centura („Ce om!!!”) sau despre vreunul „bun” care i-a iertat şi s-a mulţumit cu 20 de lei. (Ce om caritabil!!!Putea să pretindă mai mult, dar nu a făcut-o!) Despre cum şi-au „rezolvat” pensia de boală că oricum salariile sunt mici şi nu se merită…după care turuie mai abitir despre corupţia politicienilor.

Avem totuşi vreun motiv pentru care să ne mândrim că suntem români? Prietenii mei danezi mi-au sărit în ajutor: natura! „Ce ţară frumoasă aveţi!” Dar, vai, asta doar mi-a confirmat temerile. Natura este darul lui Dumnezeu pentru noi, dar de care adeseori ne-am bătut joc şi nu am ştiut să îl administrăm corect.

Mai rămâne atunci vreun motiv? Cred că da, dar, din păcate, trebuie să ne întoarcem în trecut, tocmai în perioada comunistă. Să ne amintim de eroii care au murit în închisori. De cei care au suferit, dar nu au cedat. Să ne amintim de mai-marii noştri în credinţă care ne-au arătat că preţul uceniciei trebuie şi poate fi plătit. Care ne-au lăsat atâtea comori, atâtea diamante, şlefuite în noaptea celor mai adânci suferinţi. Noi ne mândrim cu ei, dar nu sunt sigur că şi ei, cei care mai sunt încă în viaţă pot face asta. Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Cred că sunt întrebări la care trebuie să medităm cu toată seriozitatea.

Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com.