LUCA 19:10 „Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”.
Ne apropiem cu pași mari de Sărbătoarea Floriilor, ziua în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim. Numai că, drumul Domnului Isus spre Ierusalim a trecut prin Ierihon, trecere care a prilejuit întâlnirea devenită celebră cu vameșul Zacheu. Numele Zacheu înseamnă „cel neprihănit”, dar în mod evident caracterul și comportamentul personajului amintit erau foarte departe de semnificația acestui nume. Însă chiar dacă pentru contemporanii săi, Zacheu nu era altceva decât un vameș corupt, un renegat aservit intereselor străinilor, în ochii Domnului Isus, el era un păcătos pierdut care asemeni fiecăruia dintre noi avea nevoie de salvare. Warren Wiersbe evidențiază în cuprinsul comentariului său biblic (The Bible Exposition Commentary) câteva transformări spectaculoase, care au survenit în viața lui Zacheu datorită întâlnirii cu Domnul Isus. Le vom trece în revistă și pe măsură ce vom face lucrul acesta, e important să ne întrebăm dacă ele se regăsesc și în biografia noastră.
Mai întâi,un adult devine asemeni unui copil, mai precis aleargă, mai mult decât atât se cațără într-un copac. Curiozitatea este una dintre trăsăturile definitorii ale unui copilaș, iar Zacheu era motivat de curiozitate în demersul său de a-L întâlni pe Domnul. Jean Calvin scria că „simplitatea și curiozitatea sunt cele care pregătesc terenul fertil pentru credință”. Ne amintim în contextul acesta, cuvintele Domnului Isus din Luca 18:17, cum că „… oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea”. Sunt trimiteri directe la simplitate, la curiozitate, la deschidere, pentru că mândria este cu siguranță una dintre principalele cauze datorită cărora noi încremenim în propriile proiecte de viață și refuzăm să ne plasăm credința în Domnul Isus.
Apoi, paradoxal, omul care caută este găsit (versetul 5). Zacheu credea că doar el îl caută pe Isus (v.3), când în realitate căutarea lui de către Mântuitorul fusese anterioară demersului său (v.10). Nu cunoaștem modalitățile prin care Dumnezeu pregătise inima lui Zacheu pentru momentul întâlnirii cu Isus. Unii comentatori înclină să creadă că Matei, vameșul transformat în ucenic fusese unul dintre prietenii săi. Nu deținem însă o certitudine în această direcție, dar în același timp putem fi siguri cu privire la faptul că Un Mântuitor care caută îl va găsi întotdeauna pe păcătosul care caută zorile unui nou început.
Dar continuând seria transformărilor generate de întâlnirea cu Mântuitorul, un om sărac devine un om bogat (versetele 9 și 10). Evident că ceilalți oameni trăiau cu impresia că Zacheu era deja un om bogat. În realitate, în ochii lui Dumnezeu, în dimensiunea spirituală a vieții, el era un păcătos pierdut și falimentar, care avea nevoie să primească din mâna lui Dumnezeu darul vieții veșnice. Alminteri întâlnirea cu Zacheu este singura relatată de Evanghelii, în care Isus se invită El Însuși în casa cuiva, ca o ilustrare a apelului pe care El ni-l adresează în Apocalipsa 3:20: „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi întra la el, voi cina cu el și el cu mine.”. E clar că salvarea lui Zacheu nu s-a datorat promisiunilor cu privire la faptele bune pe care intenționa să le facă, ci el a fost mântuit pentru că a răspuns cu credință Cuvântului pe care Domnul Isus i l-a adresat. Alminteri credința care duce la mântuire implică mult mai mult decât o revărsare de cuvinte pioase ori de simțăminte nobile. Ea crează premisele unei uniri veritabile cu Domnul Isus, ceea ce conduce la transformarea radicală a vieții (vezi Iacov 2:14-26). În aparență, ca urmare a întâlnirii cu Domnul Isus, Zacheu este sărăcit, fiindcă el promite să materializeze toate acele restituiri reparatorii. În realitate, devenind un copil al lui Dumnezeu, el se îmbogățește „cu tot felul de binecuvântări duhovnicești” în Domnul Isus (vezi Efeseni 1:3). La dispoziția lui, la fel ca și la dispoziția noastră se află „bogățiile harului lui Dumnezeu”(Efeseni 1:7), „bogățiile slavei Sale”(Filipeni 4:19), precum și „bogățiile înțelepciunii și științei lui Dumnezeu”(Romani 11:33). Toate acestea sunt valori inestimabile, de care crizele financiare care zguduie lumea aceasta nu ne pot deposeda.
În sfârșit, gazda devine oaspte (versetul 6). Isus se invitase El Însuși în casa lui Zacheu, iar acesta „l-a primit cu bucurie”. Bucuria este una dintre temele dominante ale Evangheliei după Luca, dar și una dintre notele în care omul ce experimentează mântuirea este chemat să-și trăiască viața. Dar într-un mod paradoxal, Zacheu devine oaspete în propria sa casă, întrucât de acum înainte Isus este Domnul vieții și al casei sale (vezi v.7). Apropierea sărbătorilor pascale este un motiv suplimentar pentru ca fiecare dintre noi să ne chestionăm cu privire la realitatea întâlnirii noastre personale cu Domnul Isus. O asemenea coliziune, dacă s-a produs nu rămâne fără efecte. Este o experiență care conduce la o regăsire autentică de sine, întrucât în absența prezenței Sale noi suntem pierduți. Mai mult decât atât, este întâlnirea care realmente îmbogățește viața noastră cu cel mai mare dar cu putință: darul vieții veșnice. Iar viața veșnică este chiar El, Cel care spunea despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” El, Cel care pe cruce a murit, pentru ca noi să avem viața, este gata să împărtășească darul acesta și să ni se ofere pe Sine Însuși fiecăruia dintre noi. Prin urmare, vă dorim anticipat nu doar sărbători pascale binecuvântate, ci o viață ca o sărbătoare, o viață îmbogățită de Prezența transformatoare a Domnului Isus.
Adrian Neiconi