MESAJ DIN PARTEA PREȘEDINTELUI UNIUNII BAPTISTE

IMG_3937Fraţi colegi în sfânta slujire,

Deseori ne plângem de greutăţile pe care le întâmpinăm. Nu de puţine ori ne gândim cu îngrijorare la ziua de mâine sau la anii care vor urma. Probabil că şi fratele Iosif Almăjan a avut asemenea momente. Numai că Evanghelia pe care o predicăm este adevărată şi în dreptul nostru. Viaţa şi slujirea noastră sunt în mâna Domnului. Putem să ne facem planuri de viitor, dar să nu uităm că ziua de mâine NU ne aparţine. Cât vom reuşi sau nu să realizăm din ceea ce ne-am propus, numai Dumnezeu ştie.

Cât de credincioşi suntem astăzi, depinde însă de noi. Atenţionaţi de plecarea colegului nostru vă chem să ne oprim puţin pentru cercetare, corectare şi poate o rearanjare a priorităţilor. Să trăim fiecare zi cu mulţumire şi cu responsabilitate. Să facem în aşa fel ca indiferent cât de rapidă şi de apropiată va fi plecarea noastră, să ne îndreptăm spre cunună, lăsând în urmă un model frumos, o mărturie clară şi o speranţă temeinică.

Dumnezeu să mângâie familia îndoliată şi să păstorească biserica din Sînnicolau Mare!

Pastor Viorel Iuga