Mic dejun cu rugăciune

In perioada 3-5 octombrie a avut loc la Palatul Parlamentului cea de-a VII-a editie a Micului dejun cu Rugaciune, eveniment organizat anul acesta sub patronajul domnului Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor. Tema intalnirii de anul acesta a fost: “Biserica si Statul, misiune comuna in combaterea saraciei”. Au fost invitate 162 personalitati ale vietii politice, religioase si culturale  din tara (ministri, deputati, senatori, reprezentanti ai cultelor, oameni de cultura), dar si 23 invitati din strainatate. Principalii vorbitori au fost Valeriu Zgonea si Razvan Teodorescu. Uniunea Baptista din Romania a fost reprezentata la aceasta manifestare de catre secretarul general, pastorul Ionel Tutac. Printre cei care au inaltat cantari spre slava lui Dumnezeu s-au numarat si 2 credinciosi baptisti: Daniel Pincu (Timisoara) si Daniel Filip (Arad).
[nggallery id=41]