MINUNEA DE LA RUSALII

samy-tutac2În ziua de Rusalii s-a întâmplat ceva deosebit, iar ceea ce s-a întâmplat a avut un impact puternic asupra oamenilor. În ziua Cinzecimii s-a coborât din cer o nouă putere, o nouă mărturie, o nouă prezență, o nouă manifestare a lui Dumnezeu în lume. La sărbătoarea Rusaliilor este bine să ne uităm în Scriptură și să ne reamintim de minunea de la Rusalii, de puterea extraordinară revărsată la Rusalii, de impactul deosebit pe care l-au avut credincioșii plini de Duhul Sfânt în ziua de Rusalii și apoi în zilele următoare.

Dar nu este suficient să comemorăm Rusaliile. Nu ne putem mulțumi cu atât. Nu ne putem consola cu ceea ce s-a întâmplat, acum două mii de ani, la Ierusalim, în ziua de Rusalii. Deși suntem conștienți că, într-un anume fel, Rusaliile au fost un eveniment unic, suntem la fel de conștienți că, într-un alt fel, Rusaliile pot fi un eveniment repetabil. Putem experimenta și noi puterea Rualiilor, îmbrăcarea cu putere de sus, pentru a trăi o viață victorioasă și pentru a avea o mărturie cu impact în lume. Avem nevoie să experimentăm minunea Rusaliilor care să transforme viețile noastre, iar lumea să rămână uimită și să fie obligată să ia o decizie. Sărbătorim Rusaliile cu convingerea că Dumnezeu poate face și astăzi ceea ce a făcut atunci.
Pastor Samy Tuțac