O ilustrată semnificativă vorbeşte multora, dar puţini sunt receptivi şi păstrează ceea ce este bun şi de mare valoare:
Un om înainte de a merge dimineaţa la câmp, a fost întrebat de un copil: auzi ceva? Omul înţelept i-a răspuns: aud foşnetul unei frunze. Copilul l-a întrebat din nou: acum auzi ceva? Omul i-a răspuns: aud glasul unei păsări care cântă. Copilul l-a întrebat a treia oară pe omul acesta: dar acum ce auzi? Omul înţelept i-a răspuns copilului: acum aud o căruţă goală care merge pe drum. Copilul ager la minte l-a întrebat pe om: ai auzit căruţa goală care merge pe drum, dar nu ai văzut că este goală. De unde poţi să ştii şi să cunoşti că această căruţă este goală? Omul înţelept i-a răspuns copilului: am auzit căruţa care mergea pe drum că face zgomot mare şi ea este goală.
Mulţi oameni care fac zgomot sunt goi pe dinăuntru. Vorbesc mult şi zgomotos, dar faptele lor sunt zero, sună în gol, aramă sunătoare, chimval zângănitor. Credinţa fără faptă este moartă. Darul fără roadă este zero, nul, nimic. (1 Corinteni 13.1-13). Pomul fără roadă bună este tăiat şi aruncat în focul veşnic. „Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 7.19). „Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).
Prof. Dr. Ştefan Doncea,
Teolog şi Scriitor
Timişoara, 26.05.2012