cocirteu

Mulțumitori și pentru un an neobișnuit

Privind în urmă, am putea spune cu toții că nu am mai trăit ce am trăit anul acesta. Am funcționat într-un parcurs normal doar două luni, apoi totul s-a schimbat. Parte din activitățile de zi cu zi s-au sistat sau au suferit modificări, relațiile sociale dintre oameni au luat o turnură nouă, ne-am văzut siliți să respectăm unele reguli absolut noi, iar ceea ce era legat de manifestarea credinței noastre în Dumnezeu prin închinare comunitară, într-o măsură suficient de mare, a trebuit să fie limitat și chiar interzis.
În anul acesta a fost multă panică și frică în rândul oamenilor. Am fost spitalizați sau am auzit de forme grave ale bolii care au necesitat tratament, ne-am despărțit cu durere de mulți din semenii sau frații noștri de credință, chiar și acum, după atâtea luni, ne gândim la ce mai poate fi și ce va urma.

Cu toate acestea, avem convingerea că Dumnezeu nu a fost depășit de situație și în dramele noastre umane El a fost tot pe tron. Nu înțelegem de ce toate acestea, dar El cu siguranță deține rațiunea pentru care anul acesta a fost așa cum a fost. Și în cel mai mare greu al meu, eu trebuie să mă închin și să-I mulțumesc.

De multe lecții am beneficiat în anul pe care tocmai îl încheiem. Dumnezeu nu ni le putea preda decât într-un context ca și cel pe care l-am avut. Ne-a învățat că viața e prețioasă și e în mod total legată numai de El. Am învățat cât prețuiește familia, cei apropiați, prietenii și frații în momentele noastre de cernere. Știm de acum, mai bine ca niciodată, că moartea e atât de aproape și de cei tari, și de cei tineri, și de cei sănătoși, iar a avea zile multe și fericite este o binecuvântare de mare preț. Unele lecții ca să le învățăm, le-am plătit cu mare preț. Suntem în mare câștig dacă socotim că Dumnezeu a contribuit la înțelepțirea noastră. Și pentru aceasta, eu trebuie să mă închin și să-I mulțumesc.

Toate experiențele și trăirile noastre frumoase au colorat dragostea lui Dumnezeu față de noi și în anul acesta. Atâtea lucruri nu ne-au lipsit. De atâta bunătate, grijă și protecție am avut parte. Și acest an a fost un an de îndurare al Domnului nostru. Binecuvântările au venit de multe ori personalizate, în funcție de beneficiar. Iubiți, îngrijiți, iertați, încurajați, ridicați, motivați, vindecați, în funcție de starea în care ne găseam. După profilul anului, Dumnezeu ni le-a dat din belșug. Ce aș putea să mai spun? Doar atât…eu trebuie să mă închin și să-I mulțumesc.

Fiți binecuvântați!

Pastor Ioan Cocîrțeu