Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese chemat telefonic pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai repede posibil şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat:
– De ce v-a luat aşa de mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?
Medicul a zâmbit şi a spus:
– Îmi pare rău, nu eram în spital, dar am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.
– Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu ar muri acum, ce aţi face?, a spus tatăl furios.
Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns:
– Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului! Binecuvântat fie Numele Domnului.” Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.
– A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor, a murmurat tatăl.
Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit:
– Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat! Si fără să aştepte răspunsul tatălui şi-a văzut de drum, fugind. Dacă aveţi vreo întrebare, discutaţi cu asistenta!
– De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă, la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimile pe faţă:
– Fiul său a murit într-un accident de maşină. Era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa copilului, a plecat fugind inapoi pentru a ajunge la cimitir inainte ca trupul neinsufletit al fiului sau sa fie asezat in mormant.
Morala: NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, ce se întâmplă in familiile lor sau prin ce imprejurari nefericite trec.
Diana Lupulescu