Este foarte interesant să observi ce fac oamenii pe patul de moarte. Ce fac atunci când sunt conştienţi că nu doar zilele, ci orele şi poate chiar minutele le sunt numărate. Cu foarte puţine şi notabile excepţii, caută să se împace; îşi cer iertare, uneori chiar şi atunci când nu este cazul, doar pentru liniştea şi pacea lor. Am citit pe hotnews.ro un articol despre Dumitru Sechelariu, primar al Bacăului între 1996-2004. A fost un baron local tipic, made in Romania 100%. A înşelat, a călcat pe cadavre, a avut fel şi fel de apucături. Articolul menţiona însă că înainte de moarte, a simiţit nevoia să îşi ceară iertare de la anumiţi oameni. Până şi Sechelariu, un om fără scrupule, a simţit nevoia reconcilierii în faţa morţii! Într-un cuvânt, atunci când stau faţă în faţă cu moartea oamenii caută să îşi refacă relaţiile. Destul de ciudat pentru că în scurt timp moartea va pune capăt oricărei relaţii cu pământenii şi totuşi…
Această realitate ne vorbeşte clar şi răspicat despre valoarea relaţiilor. Când ştii că timpul pe care îl ai la dispoziţie este atât de scurt, te ocupi doar de ceea ce contează, doar de ceea ce este cu adevărat preţios pentru tine. Ar fi atât de bine să conştientizăm importanţa relaţiilor înainte de clipa morţii. Moarte ne obligă să conştientizăm valoarea lor, dar nu ne mai oferă prilejul să facem prea multe. Eu unul vreau să trăiesc în aşa fel încât atunci când eu sau persoane dragi mie vor fi pe patul de moarte să nu am regrete prea mari. Să ştiu că m-am raportat corect la ei în timpul vieţii.
De ce sunt atât de importante relaţiile, de ce să investesc în oameni? Datorită veşniciei! Pentru că oamenii vor trăi veşnic, investiţia pe care o facem în ei are valoare veşnică. Nu putem să luăm lucruri cu noi în cer, dar putem să luăm cu noi oameni! Putem să le modelăm viaţa pregătindu-i pentru cer!
Să lăsăm gândul acesta să ne modeleze trăirea, alegerile, priorităţile. Chiar modul în care ne vom petrece ziua de azi! Prea mulţi soţi îşi abandonează soţiile şi copiii tocmai în/datorită caselor mari pentru care trebuie să muncească toată ziua…Prea mulţi părinţi au ochii lipiţi de televizor atât de tare că nu mai ştiu să se uite în ochii copiilor. Prea multe biserici de la ţară sunt încă dezbinate din cauza fraţilor care se judecă pentru pământ prin tribunale. Versul din cântarea „Merg cu El la judecată…” capătă noi semnificaţii. Prea multe „bancuri” se fac pe seama adunărilor generale…Să ne cerem iertare, Să reparăm, Să investim. Cât mai este timp. Şi bine zicea, cine zicea: „Nu mă cert cu tine că poate nu mai am timp să mă împac!”
Mai multe articole de Valentin Făt puteti citi pe valentinfat.wordpress.com.