O perspectivă diferită asupra dragostei

IMG_2976Fiecare dintre noi a ascultat cel puțin o dată în viață, o predică pe tema pasajului din 1 Corinteni 13. Subiectul a devenit deja uzat și ne tot întrebăm ce mai poate fi adăugat la tot ce s-a spus până acum. Nu vin să mă laud cu ceva ce am descoperit eu, ca fiind ceva nou și care să-mi aparțină, pentru că știu că lucrurile stau așa cum spune Solomon în Eclesiastul 1:9 : „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”

Mă gândesc însă la săptămâna aceasta care a fost declarată, printre altele ca „Săptămâna Familiei”, că avem nevoie în familiile noastre de mai multă dragoste, nu de dragostea „eros”, că de aceasta sunt pline canalele media, ci de dragostea „agape”, care poate veni doar de la Dumnezeu. 1 Ioan 4:8, 16 vorbesc tocmai despre un astfel de concept, o dragoste cum rar vedem chiar și în rândurile creștinilor, o dragoste fără egoism. Problema nu este că nu am vorbit despre ea, că teoria o știm toți, ci că nu o aplicăm. Dar noi ne-am obișnuit cu perspectiva noastră mioritică despre lume și viață, deși știm vorba din popor „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, nu facem însă nimic pentru a ne schimba atitudinea față de lucrurile pe care știm că ar trebui să le schimbăm, pentru că necesită prea mult efort. Toți știm ce ar trebui schimbat, în dreptul nostru, dar nimeni nu vrea să facă nimic, pentru că se expune la anumite riscuri, și preferă să nu inițieze el schimbarea și îl lasă pe cel de lângă el. Acesta este lanțul vicios în care ne aflăm și vom continua să rămânem acolo până când cineva va fi gata să plătească prețul.

Este frumos să vorbim despre dragoste, ca teorie, este însă mult mai greu să aplicăm dragostea la viața de zi cu zi, în care soțul sau soția parcă nu ne mai împlinește „nevoile”, copiii au uitat cine i-a crescut și nu ne arată nici o recunoștiință în ciuda dragostei și ingrijirii care le-am dat-o de când au fost mici și până acum, la lucru nimeni nu mai apreciază munca noastră, etc. Toate acestea se adună și ne întrebăm de ce nu putem să iubim așa cum ne cere Domnul? Ca să avem puterea să fim așa cum ne cheamă Domnul, trebuie mai întâi să ne amintim că pentru a putea iubi pe alții, avem nevoie să fim împliniți în dragostea pe care Domnul ne-o oferă. Regula este simplă: suntem iubiți și acceptați, vom putea iubi la rândul nostru.

O altă problemă cu care ne confruntăm, când este vorba de dragoste, este perspectiva lumească ce ne-a invadat tot mai mult mințile: „nu iubim pentru că nu suntem iubiți”. Am ajuns să arătăm dragoste, doar dacă ni se dă dragoste și asta ne face să nu fim cu nimic mai presus decât ceilalți, care nu cunosc dragostea lui Dumnezeu. Dacă vrem să începem să facem diferența în lumea în care trăim și să fim sare și lumină, așa cum ne cheamă Domnul (Matei 5:13-16), ar trebui să pornim prin a iubi necondiționat în familie, în biserică, la locul de muncă, la școală, etc. Până nu va fi o schimbare în aceste aspecte, vom fi la fel ca lumea, și Domnul nu-Și poate lua slava din aceasta.

1 Corinteni 13 ne pune înainte un model al dragostei care îi face plăcere Domnului, și pe care El ne cheamă să-l urmăm. Nu este însă intenția mea să intru în toate aspectele dragostei, pentru că nu am spațiul necesar, ci doar să atrag atenția cu privire la dragostea care „nu se gândește la rău”. Am predicat de multe ori din acest pasaj, dar în urmă cu câteva luni m-am apucat să studiez acest pasaj mai profund pentru că am vrut ca să prezint bisericii cum ne cheamă Domnul să iubim, nu în general, ci specific. Am ajuns la versetul 5 și mă gândeam: oare ce aș putea descoperi nou cu privire la acest pasaj? Am deschis Noul Testament în greacă și am descoperit că „nu se gândește la rău” are de fapt conotația de a nu „ține socoteala răului”. John MacArthur m-a făcut să înțeleg mai bine că de fapt textul ne îndeamnă să nu păstrăm înregistrări scrise sau întipărite în minte cu privire la răul pe care ni l-a făcut cineva.

Citind aceste cuvinte m-am gândit: dar oare de ce am păstra noi astfel de înregistrări cu privire la răul îndurat? Răspunsul mi-a venit destul de ușor: ca să putem aduce aminte celorlalți cât rău ne-au provocat. Astfel avem ce să le reproșăm oridecâte ori vor îndrăzni să zică sau să facă ceva ce nu ne place și ajungem să facem astfel de reproșuri chiar și în public. Toate acestea se întâmplă pentru că de fapt noi nu am iertat cu adevărat.

Tot MacArthur afirmă că iertarea nu înseamnă să ne programăm să uităm un rău îndurat, ci chiar dacă ne amintim de acel eveniment, să alegem să-l iertăm, de fiecare dată. Aceasta este o iertare după voia lui Dumnezeu. Iertarea înseamnă să fiu eliberat de resentimente față de cineva care mi-a greșit, cu sau fără voie. Dacă nu suntem eliberați, acele resentimente ne pot distruge și chiar ucide.

Dar cum vom putea să scăpăm de acele resentimente care sunt prezente în inimile noastre, pentru că am păstrat înregistrări ale răului îndurat din partea altora? Domnul Isus este singurul capabil să ne despovăreze. Psihologii, psihiatri și consilierii ne pot asculta și da anumite lucruri practice pe care să le aplicăm în viață, dar nu pot nici să aleagă pentru noi, nici să ne poarte poverile. Există o singură Persoană care ne poate purta poverile, ne poate ajuta dar ne și poate înțelege și Acesta este Isus Cristos. El a purtat „poverile noastre” pe cruce și înțelege deplin prin ce trecem noi și cât de greu este să iertăm, pentru că El a suferit nedreptăți ca nimeni altul, dar El a avut atitudinea potrivită. El a spus în Matei 11:28-29: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” În El putem găsi adevărata odihnă și mă rog ca Domnul să aducă eliberarea de resenimente în cât mai multe inimi.

Cu privire la iertare, Domnul Isus ne învață în Matei 6:14,15 „ Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Iertarea trebuie să meargă mână în mână cu dragostea. Vom putea să iubim și să iertăm cu adevărat, dacă experimentăm iubirea și iertarea lui Dumnezeu. Aici este secretul adevăratei iubiri și iertări. Acesta este îndemnul meu pentru orice credincios, căsătorit sau nu, care vrea să devină cu adevărat o unealtă a dragostei și iertării în mâna lui Dumnezeu.

 Claudiu Ignuța