ordinare-biled3-1

Ordinare pastor Biled

Ziua de 23 august a fost o zi de mare bucurie pentru Biserica Creștină Baptistă din localitatea Biled cu prilejul ordinării noului pastor al bisericii – fratele Samuel Munteanu Sorin. La această aleasă sărbătoare a fost invitat pastorul Marius Birgean, președintele interimar al Comunității Baptiste Timișoara și pastor al Bisericii Emanuel din Timișoara, iar serviciul divin a fost condus de fratele pastor Gabi Rusu Hack. De asemenea,  au slujit prin cântare grupul Gospel Sound. Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat de către pastorii Gabi Rusu Hack, Vasile Peia și Marius Birgean care au compus și comisia de ordinare. Evenimentul s-a încheiat cu o masă de dragoste. 

Fratele Samuel Munteanu Sorin s-a născut la data de 18.11.1993, în municipiul Caransebeș. În anul 2010 a ales să-l urmeze pe Domnul, fiind botezat în același an de către fratele pastor Titus Jurca, la Biserica Ghetsimani din Caransebeș. Din anul 2015 până în 2018 a urmat studiile teologice ale Universității Emanuel din Oradea, fiind licențiat în anul 2018. În anul 2016 s-a căsătorit cu Emanuela și din anul 2019 au fost binecuvântați cu o fetiță, pe nume Abigail. 

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste fratele pastor Samuel Munteanu și familia lui în noua slujire la care Dumnezeu l-a chemat.