“caci ne aducem aminte fara incetare, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, de lucrarea credintei voastre, de osteneala dragostei voastre si de taria nadejdii în Domnul nostru Isus Hristos!” 1Tesaloniceni 1:3
Una din expresiile cele mai des intalnite in ultima vreme atunci cand este vorba de relatiile fratesti “incordate si tensionate”, devenita aproape uzuala intr-o biserica a lui Hristos in care dragostea celor mai multi se raceste pe zi ce trece, este
nu ma mai obosesc… De ce sa mai imi mai pese de ceilalti? De ce tot eu sa imi cer iertare? De cate ori sa ii mai suport si sa ii tolerez comportamentul? Ei bine, intr-un astfel de context, trebuie sa intelegem ceea ce apostolul Pavel scria uneia dintre bisericile care a ajuns sa fie o pilda pentru toate bisericile din Macedonia si Ahaia : ne aducem aminte de…osteneala dragostei voastre…
Vorbim adesea despre dragostea agape ca despre un bun dat, ceva ce am primit in dar de la Dumnezeu si pe care il detinem in patrimoniul personal al vietii de credinta, dar – de fapt – este vorba despre o osteneala, munca asidua pentru a avea agape si pentru a exprima agape fata de ceilalti. Termenul folosit de Pavel aici pentru a arata felul de dragoste agape care este pretuita si laudata este kopos, care inseamna munca obositoare, chin, suferinta, ingrijorare, extenuare.
Atunci cand trebuie sa ne aratam dragostea unii fata de altii pentru a implini legea lui Hristos, asta inseamna osteneala si suferinta in cateva domenii foarte concrete ale vietii de credinta.
Intai de toate, privind la cei din Tesalonic, Pavel se refera la osteneala pentru partasia cu fratii. 1 Tes 2:2, 2:17-18, 3:5 sunt versete in care se vede lupta si zbuciumul fizic si spiritual in care este implicat fratele Pavel pentru a-i intalni din nou si pentru a sta in partasie cu fratii lui din Tesalonic: lupte, provovari din partea celui rau, distanta mare dintre ei, si cu toate astea nimic nu este prea mult sau prea greu pentru a-i vedea din nou. Ti se rupe inima de mahnire cand auzi expresii de genul pai, joi e plictiseala la biserica, sau duminica dimineata e prea serios… ori duminica seara e prea relaxat programul…in loc sa spuna indiferent ce si cat ma costa – combustibil, timp, nervi in trafic, faptul ca trebuie sa ascult cantareti sau predicatori care nu sunt tocmai favoritii mei – eu ma ostenesc sa ma intalnesc cu fratii mei. Uneori e mai simplu sa stam acasa si sa urmarim pe internet programul de biserica, sau sa intrebam pe altii ce s-a mai intamplat la slujba…dar adevarata partasie cu fratii costa…si te istoveste…altfel nu e agape. Mi-aduc aminte de o fetita care avea o colectie intreaga de papusi, iar cand a fost intrebata pe care o iubeste cel mai mult a aratat spre o papusa care avea hainele rupte si uzate, era invechita, fara un ochi, etc. De ce?, a fost reactia imediata a celui ce a intreba-o, iar raspunsul a fost pe masura: pai, daca n-o iubesc eu, atunci cine? Nu vezi cum arata? M-am gandit imediat la fratii nostri, loviti din toate partile, cu rani si cicatrici, obositi si dezamagiti, descurajati si franti, unei ranchiunosi si acri – parca am vrea sa fie altfel, mai usor de iubit, mai simplu de acceptat…dar, daca ar fi fost asa, ce lucru neobisnuit am fi facut in dragostea nostra pentru ei? Nu tot asa fac si paganii?
Un al doilea domeniu in care trebuie sa ne ostenim in ajutorarea fara partinire a celor slabi – 1 Tes 2:7-8, 2:11-12, 5:14. Pavel se poarta ca o doica si se osteneste in dragoste pentru TOTI din biserica, fara sa faca vreo deosebire intre ei. Intotdeauna vor fi in biserici unii mai usor de iubit si altii imposibil de iubit – dar aici intervine osteneala si munca pentru a arata o dragoste nepartinitoare. Pe cat de usor i-a fost Domnului Isus sa mearga in casa Martei si Mariei si sa le arate dragostea magaindu-le si incurajandu-le in contextul mortii lui Lazar, fratele lor, pe atat de greu i-a fost sa rosteasca de pe cruce Tata, iarta-i… Si totusi, i-a iubit la fel de mult si pe aceea care l-au batjocorit si l-au rastignit…si s-a rugat pentru ei…osteneala lui a facut ca sudoarea rugaciunii din Ghetimani sa se prefaca in sange, iar sangele… pe Golgota sa se prefaca in balsam de mangaiere si vindecare pentru toti de truditi si impovarati. E greu sa fii ingaduitor cu cei slabi, e greu sa fii doica pentru plangaciosii care nu mai tac, e greu sa “schimbi scutece” la bebelusii spirituali care miros de la o posta, e greu sa fii intelegator si sa accepti pe cei care dupa zeci de ani de credinta se intorc in mocirla…dar tocmai de aceea dragostea agape cere osteneala, este istovitoare, cere efort si truda in relatia cu cei slabi si neajutorati. Bonhoeffer, in Costul uceniciei, marturisea legat de harul costisitor ca adevaratul har inseamna ucenicie, iar adevarata ucenicie este har. Ni s-a dat harul sa ii ucenicizam pe cei slabi si cazuti…ei bine, dupa cum pe Dumnezeu l-a costat harul acesta – viata Fiului Sau, si pentru noi e costisitor – este pretul ostenealii dragostei fara partinire pentru toti cei neputinciosi si neajutorati.
Osteneala dragostei fratesti mai are o semnificatie – aceea a iubi cu orice pret pe cei ce sunt slujitori ai Domnului. 1Tes 5:12-13…sa-i pretuiti mult, in dragoste…Cu cata tristete spune Pavel despre Dima ca din dragoste pentru lumea de acum, m-a parasit. Din dragoste pentru anumite stiluri de predicare.. sau pentru cultura si adaptare…sau pentru libertate si lejeritate in viata crestina…sau – dimpotriva, pentru legalism si fundamentalism … unii slujitori ne sunt dragi, iar de altii nici sa nu auzim; dupa unii alergam sa le sorbim cuvintele din gura, iar de altii fugim imediat ce incep sa vorbeasca; pe unii ii primim sa ne sfatuiasca si sa ne consilieze, iar pe altii ii nesocotim si ne inchidem urechile la sfatul lor. Pretuirea inseamna ascultare, respect, colaborare, ajutor, rugaciune si sprijin spiritual, cinstire cu lucruri materiale pentru implinirea nevoilor si multe altele pe care Scriptura le detaliaza cu atentie. Un exemplu fantastic este modul in care Pavel argumenteaza primirea lui Epafrodit intre cei din Filipi (2:25-30) Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, si si-a pus viata în joc, ca sa implineascã ce lipsea slujbei voastre pentru mine. Pentru lucrul lui Hristos isi pun viata in joc toti cei ce s-au inrolat in slujba Lui – pastor, diaconi, presbiteri, dirijori, misionari, evanghelisti si toti ceilalti care intr-unfel sau altul slujesc Biserica lui Hristos. Nu trebuie sa ne placa de ei, nu trebuie sa ne fie prieteni sau sa se incadreze in profilele noastre pamantesti, ci doar sa ramana credinciosi chemarii pe care au primit-o si atunci ne ostenim in dragostea noastra sa ii pretuim si sa le aratam respectul care li se cuvine.
Si toata osteneala noastra – pentru partasia cu fratii, pentru cei slabi si nejutorati, pentru slujitorii Domnului… nu este decat de dragul ostenelii dragostei lui Hristos pentru noi. Dumnezeu nu ne-a dat o lista bibliografica din care sa studiem despre osteneala dragostei fratesti, nici tutori care sa ne educe in privinta asta, ci un model desavarsit – modelul lui Hristos: dupa cum ne-a iubit El…dupa cum ne-a iertat El…dupa cum ne-a purtat El poverile…dupa cum s-a ostenit El in dragoste pentru noi.
Un scriitor american marturisea la 70 de ani in fata unor studenti: in viata am avut o groaza de probleme datorita faptului ca i-am iubit pe oameni si i-am slujit in dragoste…dragostea mi-a dat multe dureri de inima…DAR A MERITAT DE FIECARE DATA!
Pastor, Florin Iosub