PASTOR MIHAI MIHUȚ — Profil biografic

Autobiografie pastor Mihai Mihut, (12.12.1949-12.11.2020)

Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!

‭‭Apocalipsa‬ ‭14:13

Sunt nascut la 12.12.1949, in satul Vintere, com. Holod, jud.Bihor, dintr-o familie de credinciosi baptisti.

La varsta de 4 ani am ramas orfan de mama, iar responsabilitatea cresterii mele a preluat-o bunica mea, o femeie credincioasă, care din fragedă copilărie a sădit în inima mea învăţătura Sfintelor Scripturi, m-a învăţat să stau de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune şi mi-a îndreptat paşii spre casa lui Dumnezeu.

Această creştere în frică de Dumnezeu şi în învăţătura Scripturii, au dat roade mai târziu în viaţa mea.

Pot să spun că am experimentat din plin ceea ce afirmă Psalmul 68 v.5/a şi 6/a cu privire la faptul că « Dumnezeu este Tatăl orfanilor » şi « El dă o familie celor părăsiţi ». 

Primii ani de scoala i-am facut in satul natal, iar la varsta de 12 ani bunica, sfătuită de persoane cu intenții bune a acceptat cu greu să ajung la Casa de copii din Beius, unde am terminat ciclul gimnazial in anul 1963.

Intre 1963-1967 am urmat Liceul teoretic nr.1 din Beius, iar dupa liceu mi-am continuat studiile la Scoala tehnica de geologie din orasul Dr. Petru Groza(astazi Ştei), pe care am absolvit-o in anul 1969.

În anul 1966, pe când eram încă în liceu, bunica a trecut la Domnul, dar ceea ce ea a investit în viaţa mea, precum şi rugăciunile ei necurmate înălţate către Dumnezeu pentru mine, au dat rod şi în vara anului 1968, pe 18 August,  l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, ca Domn şi Mântuitor personal, fiind botezat de fratele Gligor Ioan, păstorul Bisericii baptiste din satul meu natal.

După această experienţă deosebită a convertirii, Dumnezeu a aprins un foc în inima mea, care m-a motivat să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul meu şi o făceam cu multă bucurie şi multă râvnă.

În această perioadă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul ca după ce voi termina Şcoala tehnică de geologie, să urmez Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi să mă dedic lucrării de slujire ca păstor.

Astfel, în vara anului 1969, mi-am întocmit dosarul pentru admitere la Seminar, dar Departamentul Cultelor  n-a aprobat anul școlar 1969-1970 și în primavara anului 1970 am plecat in armata. În toamna acelui an însă Seminarul a primit aprobarea pentru o clasă cu 12 studenţi, dar eu nu eram printre ei, fapt care a însemnat a doua piatră de încercare pentru mine, întrucât trebuia să mai aştept încă patru ani.

Dumnezeu are însă căile Lui, planurile Lui şi timpul Lui cu privire la pregătirea noastră pentru lucrarea Sa. 

După satisfacerea stagiului militar, incepand cu toamna anului 1971 pana in 1973, am lucrat ca tehnician geolog la I.P.E.G. Campulung Moldovenesc. A fost o perioadă în care am avut ocazia de a sluji Domnului în circumstanţe mai dificile dar şi să cunosc o serie de biserici din nordul Moldovei, fapt care m-a ajutat foarte mult în creşterea mea spirituală şi în pregătirea pentru ceea ce Dumnezeu avea în plan cu mine. 

In anul 1973 m-am casatorit cu actuala mea sotie Irina din Oradea si dupa casatorie m-am transferat cu locul de munca  la Institutul de meteorologie si hidrologie din Oradea unde am lucrat ca tehnician hidrolog  pana in anul 1974. În vara acelui an Dumnezeu ne-a binecuvântat ca familie cu primul nostru copil, Cristian şi pot spune că aveam o familie fericită, o locuinţă frumoasă şi un loc de muncă bun.

Cu toate acestea, acea chemare lăuntrică din partea lui Dumnezeu de a urma Seminarul din Bucureşti şi a mă dedica lucrării Sale, m-a urmărit în toţi aceşti ani şi a rămas în inima mea ca o chemare irezistibilă.

Astfel, în toamna anului 1974, am fost admis la Seminar. Anul acela a însemnat un mare triumf şi pentru Seminar, căci după o perioadă de mulţi ani, Departamentul Cultelor a aprobat o clasă cu 20 de studenţi.

Anii de studiu la Seminar, au fost o mare binecuvântare pentru mine, întrucât mi-au oferit un fundament teologic şi doctrinar sănătos, care m-a ajutat ulterior să rămân lângă dreptarul învăţăturii sânătoase şi să o propovăduiesc în lucrarea de slujire cu toată convingerea şi altora. Dintre profesorii din timpul Seminarului, care au contribuit la formarea mea ca slujitor doresc să-i amintesc pe fr. Bunaciu Ioan, care mi-a fost ca un părinte spiritual, de la care am învăţat seriozitatea, consecvenţa şi disciplina în lucrarea de slujire, fr. Talpoş Vasile care m-a iniţiat în arta predicării Cuvântului, fr. Taloş Vasile, care m-a motivat să iubesc şi să mă adâncesc în studiul Vechiul Testament şi fr. Doru Moţ, care mi-a inspirat dragoste pentru limba engleză.

Din cei 20 de studenţi care am început Seminarul, am absolvit, 18. Doi colegi şi buni prieteni, Nelu Rusu şi Nicolae Morocoş, ambii din Comunitatea Cluj, au murit la cutremurul din 4 Martie,1977.

În această perioadă a pregătirii mele teologice, Dumnezeu mi-a binecuvântat familia şi cu  două fiice, Mihaela şi Ligia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţia mea care a dus greul familiei în perioada celor 4 ani de studenţie la Seminar şi m-a încurajat şi m-a susţinut ca să-mi pot finaliza studiile teologice.

După absolvirea Seminarului, Dumnezeu mi-a deschis uşa pentru lucrarea de slujire ca păstor, în Biserica Creştină baptistă din Talpoş, jud. Bihor, unde am şi fost ordinat ca păstor pe 12 Noiembrie, 1978. 

Slujirea în Biserica din Talpoş, a fost pentru o perioadă scurtă, de doi ani, dar a însemnat o experienţă deosebit de frumoasă şi bogată, având în vedere ce avea Dumnezeu pregătit în planul Lui pentru mine.

In vara anului 1980, după o perioadă de meditaţie şi rugăciune, am acceptat invitatia Bisericii Baptiste nr.1 din Resita de a veni si a sluji ca pastor al acestei biserici si astfel m-am mutat cu toata familia la Resita.

După venirea la Reşiţa, Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu al patrulea copil, o fiică cu numele Naomi. În aceste condiţii soţia mea Irina a fost nevoită să întrerupă lucrul pentru a se ocupa de creşterea celor patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi astfel eu am putut să mă implic mai eficient în lucrarea din biserică. Biserica Creştină baptistă nr.1 Reşiţa la ora aceea era o biserică destul de mare –  avea peste 600 de membri, iar localul de închinare avea doar 250 de locuri, astfel că  serviciile divine se desfășurau în condiții grele.

Deși s-au făcut o serie de demersuri în cursul anilor pentru a se obţine aprobarea  pentru construirea unei noi case de rugăciune, autorităţile au  refuzat de fiecare dată aprobarea pentru construirea unui nou local.

În ciuda acestei situaţii grele, lucrarea lui Dumnezeu a progresat şi numărul membrilor continua să crească.

În anul 1986, Dumnezeu ne-a făcut dovada că rugăciunile noastre cu privire la un nou local de închinare nu au fost în zadar, întrucât am primit aprobarea să cumpărăm o casă și să fie transformată în casă de rugăciune. Ne-am mişcat foarte repede cu toate formalităţile și în anul 1987, am primit autorizaţia de transformare a acelei case, în casă de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi printr-o mobilizare exemplară a întregii biserici, am reuşit să finalizăm lucrarea, în doi ani de zile, cu resurse financiare şi umane proprii. 

Serviciul de inaugurare a casei de rugăciune a avut loc în duminica din 17 Decembrie 1989, în ziua când a început revoluţia la Timişoara, iar visul bisericii de a avea o casă de rugăciune adecvată, a devenit realitate.

După mutarea în noul local, lucrarea a progresat şi numărul membrilor bisericii a crescut mereu. Îmi amintesc cu bucurie că în anul 1991 am avut patru botezuri cu un număr total de 127 de candidaţi.

Din anul 1994 am slujit împreună cu fratele Bărnuţ Daniel, proaspăt absolvent al Seminarului de la Bucureşti, care a fost ales ca păstor al bisericii, alături de subsemnatul.

În anul 1999, după 10 ani de la mutarea în localul nou, acesta a devenit din nou neîncăpător, întrucât numărul membrilor ajunsese la peste 1200. Dumnezeu, ne-a deschis însă, din nou o uşă pentru a planta o nouă biserică în cartierul Govândari al mun.Reşiţa şi unde nu era nici o biserică evanghelică. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările la această nouă clădire, au început în toamna anului 1999 și la data de 20 Ianuarie 2002 am avut serviciul de inaugurare a acestei noi biserici cu numele Biserica Baptistă Speranţa. 

Întrucât m-am implicat şi în construcţia acestui nou edificiu de cult, am decis să plec alături de cei ce vor opta pentru noua biserică şi să fiu păstorul lor, iar la Biserica nr.1 rămânea păstor fr. Bărnuţ Daniel.

Împărţirea membrilor Bisericii nr.1, pentru constituirea noii biserici, s-a făcut în duhul păcii, având fiecare membru libertatea să opteze dacă să devină, sau nu membru în Biserica Speranţa.

La realizarea acestui proiect frumos și-a adus contribuția pe lângă frații din Biserica nr.1 și o serie de familii plecate din biserică în Statele Unite, precum și o Biserică Baptistă din Carolina de Sud-ERBC Greenvile cu care am avut un parteneriat deosebit de eficient și roditor din punct de vedere spiritual. 

Îl slăvesc pe Domnul pentru echipa de slujitori alături de care am avut privilegiul să slujesc Biserica Speranța până în anul 2016, când am ajuns la vârsta pensionării și am predat ștafeta slujirii de păstor al Bisericii Baptiste Speranța Reșița, fratelui Gelu Dumitrașcu, care a fost ordinat în anul 2015, slujind împreună un an.

Pe linie de cult, am slujit prin harul Domnului ca vicepreşedinte al Comunităţii Timişoara în perioada 1991-2008 şi ca vicepreşedinte al Uniunii Baptiste între 1999-2001. Din anul 2009 până în 2015, am slujit ca și preşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, care a fost înființată în anul 2009.

Îl slăvesc pe Domnul pentru ajutorul pe care l-am avut în soţia mea Irina, pe toate planurile, în toţi aceşti ani de slujire, iar bucuria noastră cea mai mare ca părinţi este în faptul că toţi cei patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit, sunt credincioşi şi dedicaţi în a-L sluji pe Domnul. Fiul nostru Cristian, fiica mare, Mihaela și fiica mică Naomi, sunt căsătoriţi şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei nepoţi şi trei nepoate.

Mulţumesc Domnului de asemenea, pentru modul minunat în care mi-a purtat de grijă în toţi aceşti ani, mie şi familiei mele şi pentru modul în care m-a binecuvântat în lucrare, în ciuda slăbiciunilor şi limitărilor mele, precum şi a unor greutăţi inerente şi care nu au fost puţine.

Am însă satisfacţia şi mulţumirea în sufletul meu că L-am slujit pe Domnul şi Biserica Sa, cu toată curăţia şi cu tot devotamentul şi în urma slujirii mele a rămas o lucrare frumoasă, care-L onorează pe Dumnezeu şi este apreciată şi de cei din afară, ca dovadă fiind şi faptul că în anul 2006, Consiliul local al mun. Reşiţa mi-a acordat cinstea de « cetăţean de onoare «  al municipiului Reşiţa, 

Sper din tot sufletul că Acela care a început în mine şi cu mine această bună lucrare, mă va învrednici şi mă va ajuta să-I fiu credincios și să continui să-L slujesc cum spunea Iosua, cu toată casa mea până la sfârşit.

A Lui să fie toată slava, pentru toate lucrurile.

Oradea la 12. Mai 2020 Pastor pensionar Mihai Mihuţ