Duminică, 13 aprilie 2014, în cadrul serviciului de dimineață, am avut un eveniment special. Am sărbătorit intrarea Domnului Isus în Ierusalim și am auzit mărturiile candidaților privind modul în care Domnul Isus i-a răscumpărat din păcat și le-a așezat piciorul pe stâncă.
Programul a avut loc în noul sanctuar al biserici Maranata care deși nu a fost dedicat, este aproape de a fi finalizat și apoi inaugurat, anul acesta, pe data de 5 octombrie.
Dorim în timpul următor să ajungem cu mesajul Evangheliei la cei mai mulți dintre locuitorii din cartier. Echipa de laudă și închinare a bisericii a condus audiența în închinare, solistul Ovidiu Ciucuriță a lăudat pe Domnul prin cântare, predica a fost împărtășită de pastorul Remus Runcan, iar botezul a fost oficiat de pastorul senior Jean Chiforeanu.
Pastor Rumus Runcan