PODOABA DE AFARĂ ŞI PODOABA DINĂUNTRU

1. Podoaba de afară este lumească, aparţine lumii trecătoare, firii pământeşti, cărneşti, păgâneşti, stricate, întunecate, înşelătoare, drăceşti, diavoleşti.

Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte clar şi cu multă precizie şi ne luminează dându-ne răspuns la orice întrebare şi problemă.

Apostolul Petru după ştiinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin sfinţirea lucrată de Duhul Sfânt, precizează relevant faptul că: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcămintea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.” (1 Petru 3.3-6).

Podoaba de afară stă în exteriorizarea şi evidenţierea modei şi paradei schimbătoare care excelează costisitor atât financiar, cât şi în iremedierea pierderii timpului în tot felul cu soiuri de mascare în cosmetizări, farduri ce autoîmbătrânesc şi distrug pielea naturală (derma şi epiderma) fiinţei umane, combinaţii de vopsele pentru a impresiona pe cei seducători atraşi de părul şi perucile ciorilor vopsite şi înşelătoare. Unele persoane care spun că sunt creştine, credincioase, dar nu sunt, arată ca papagalii cu pene colorate şi ifose de mândrie luciferică. Satana, diavolul – tatăl minciunii şi ucigaş, caută să înşele dacă este cu putinţă chiar şi pe cei aleşi. Satana se preface în înger de lumină cu scopul viclean şi mârşav de a înşela.

Exemplificăm un caz cunoscut pe care l-am văzut la echipa de fotbal a naţionalei din România cu câţiva ani în urmă, 1994 – S.U.A.

La Campionatul Mondial de fotbal, după ce echipa naţională a României a câştigat în optimi cu Argentina, a urmat să se pregătească pentru a obţine victoria în sferturi cu următoarea echipă – Suedia.

A sosit şi ziua întâlnirii cu adversarul puternic. Reporterul de la televiziune explica printre alte şi acest aspect în detaliu: „Echipa naţională de fotbal a României a avut câteva zile de pregătire înaintea meciului oficial. Toată echipa de 11 jucători şi cu antrenorul în frunte au fost la coafor şi şi-au vopsit părul în culoare galbenă. Pe terenul de joc toţi fotbaliştii din echipa României au intrat şi au jucat cu părul vopsit în galben. Ei au jucat slab şi au pierdut meciul, neajungând în semifinală. În loc să se pregătească pentru a obţine victoria, ei şi-au pierdut timpul de a se cosmetiza, vopsindu-şi părul în culoarea galben. S-au făcut de ruşine, de râs.” Vopsirea părului, împletiturile şi purtarea părului conform sistemului lumii trecătoare aparţine podoabei de afară. „Este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung” (1 Corinteni 11.14).

După împletitura părului, alt element lumesc al podoabei de afară este purtarea de scule de aur. Cercei în urechi, cercel în sprânceană, cercel în buze, cercel în nas, cercei într-o ureche, cercei în alte zone ale corpului uman. Lănţişor la gât, lănţişoare cu tot felul de cruciuliţe şi chipuri turnate şi moarte. Aceste scule de aur aparţin lumii trecătoare şi le poartă cei care sunt lumeşti, cărneşti, cu firea pământească. Nu au nici o valoare pentru Dumnezeu şi nici pentru creştinii duhovniceşti (spirituali) care au înăuntru lor podoabe sfinte.

Următorul element lumesc al podoabei de afară este îmbrăcămintea hainelor.

Mulţi merg la Biserică să-şi arate şi să-şi etaleze garderoba – hainele pe care le îmbracă. Acest aspect lumesc aparţine podoabei de afară.

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei despre învăţătura sănătoasă, adevărată şi curată privind şi femeile cum să se roage: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” (1 Timotei 2.9-10).

Observăm că buna cuviinţă, ruşinea şi sfiala, evlavia şi cinstea au fost înlocuite cu învăţături false, cu erezii din alte continente, ţări unde diavolul a făcut dezastre. Acum moda credinţei lumeşti şi drăceşti a penetrat pe furiş şi în România îmbolnăvind şi înşelând creştinii, credincioşii cu mult tupeu şi strategii omeneşti şi viclene, necurate şi rătăcite. Ei îşi dau învăţături după poftele lor, îi supără adevărul şi calcă în picioare cu mare obrăznicie şi sfidare Cuvântul lui Dumnezeu răstălmăcind spre pierzarea lor şi înşelarea altora.

Apostolul Pavel menţionează: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos, … ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie, care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este una care ar fi rasă … De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” (1 Corinteni 11.1,2,4,5,10).

Într-o descoperire, Dumnezeu mi-a arătat că şi dacă o tânără este fecioară, trebuie să se acopere în Biserică şi când se roagă. Capul femeii (fecioară este tot sex feminin) trebuie acoperit conform Cuvântului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt descoperă lucrurile pe care trebuie să le facem după voia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel accentuează cum să se roage femeile „îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială;” „nu cu împletituri de păr…” deci părul nu se scoate în evidenţă, trebuie acoperit, nu ca papagalii cu pene colorate şi alte peruci lumeşti. (Vezi 1 Timotei 2.9-10 şi 1 Petru 3.3-6).

Apostolul Petru remarcă faptul că părul femeii aparţine podoabei de afară care este lumească. Afară este diavolul. Înăuntru inimii este Isus. „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22.15). „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4.4).

La Biserica Ortodoxă, femeile în Biserică sunt acoperite cu batic şi aşa se roagă. La alte biserici nu se respectă acest aspect important, ci se aplică principiul lumesc cu podoaba de afară – lumească. „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2.15-17).

Cei ce sunt lumeşti poartă podoaba de afară care este lumească şi trecătoare. Cei lumeşti nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu şi nu moştenesc Împărăţia lui Dumnezeu. Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte şi vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Umblarea după lucrurile Duhului este viaţa şi pace. (vezi Romani 8.5-9).

În Biserică apar urâciuni înaintea lui Dumnezeu cei care poartă podoaba lumească şi poartă îmbrăcăminte necuviin- cioasă: femeia poartă îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul se îmbracă la fel cu haine femeieşti. „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22.5). Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte clar, dar mulţi nu-l împlinesc cu fapta şi se înşală singuri. Mulţi sunt prinşi în cursa demonică şi diabolică.

2. Podoaba dinăuntru este duhovnicească (spirituală) şi de mare preţ (valoare) înaintea lui Dumnezeu.

Podoaba dinăuntru plăcută şi preţuită de Dumnezeu este omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh (spirit) blând şi liniştit. „ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3.4).

Regele poet David relevă faptul cum să îl lăudăm pe Dumnezeu şi înaintea Lui să ne închinăm îmbrăcaţi cu podoabe sfinte: „Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!” (Psalmul 29.2). ,,… nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul …” (2 Cronici 20.21). Cântăreţii duhovniceşti (spirituali) sunt îmbrăcaţi cu podoabe sfinte împreună cu toţi credincioşii duhovniceşti (spirituali).

Duhul Sfânt ne descoperă care sunt podoabele sfinte scrise în Cuvântul lui Dumnezeu.

Podoabele sfinte cu care trebuie să ne îmbrăcăm şi să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu sunt: smerenia, sfinţirea, dragostea, Domnul Isus Hristos, duhul blând şi liniştit, omul ascuns al inimii curate care face totdeauna voia lui Dumnezeu, bunătatea, blândeţea, îndelunga răbdare, roadele Duhului Sfânt.

  • Smerenia – podoabă dinăuntru.

Apostolul Petru ne îndeamnă să fim împodobiţi cu smerenie: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5.5).

  • Sfinţenia – podoaba Casei lui Dumnezeu.

Regele Poet David menţionează că sfinţenia este podoaba Casei lui Dumnezeu: „Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.” (Psalmul 93.5).

  • Dragostea – îmbrăcămintea şi legătura (relaţia) desăvârşirii care face parte din podoaba dinăuntru.

Apostolul Pavel relatează faptul fundamental şi esenţial: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3.14). De asemenea, Apostolul Pavel continuă să ne sfătuiască prin Duhul Sfânt că să fim îmbrăcaţi cu celelalte roade sfinte care aparţin podoabei dinăuntru: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3.12).

  • Creştinii duhovniceşti (spirituali), se deosebesc de cei lumeşti, după îmbrăcămintea cu podoabe sfinte care sunt plăcute şi de mare valoare înaintea lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel precizează prin Duhul Sfânt care luminează: „ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13.14).

  • Dumnezeu se uită nu la ce izbesc ochii, ci la inimă. Isus ne spune: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5.8).

Pe Dumnezeu nu-l interesează podoaba de afară – lumească a putrezirii, ci podoaba dinăuntru a nemuririi care este de mare valoare.

Alege şi compară, cercetează şi păstrează ce este bun după voia bună, plăcută, desăvârşită, sfântă şi eternă a lui Dumnezeu.

 

Prof. Dr. Ştefan Doncea,

Teolog şi Scriitor

Timişoara, România,

martie, 2012